Sloane Stephens a câştigat turneul de la Miami
Articol de , 1 aprilie 2018, 01:31
Americanca de 25 de ani Sloane Stephens şi-a trecut în palmares turneu de casă de la Miami. Ea a învins-o în două seturi cu 7-6(5), 6-1 pe Jelena Ostapenko.
Sportiva antrenată de Kamau Murray a etalat un joc solid şi un psihic de mare campioană pe tot parcursul turneului, reuşind să scoată din concurs jucătoare de top precum Garbine Muguruza, Angelique Kerber şi Victoria Azarenka.
Sloane Stephens câştigătoarea de anul trecut de la US Open , chiar dacă a câştigat primul set la tie break, nu i-a dat nici o şansă Jelenei Ostapenko pe tot parcursul finalei.
După adjudecarea primului set, Stephens şi-a anihilat practic adversara. Cu mult calm şi cu lovituri puternice şi sigure trimise la limita terenului, americanca a umilit-o pe jucătoarea din Letonia, care a cedat după numai 35 de minute şi manşa secundă cu 6-1.
Sloane Stephens îşi trece în cont astfel al doilea cel mai important trofeu al carierei, după cel de la US Open, învingând-o pe Jelena Ostapenko în prima confruntare directă din circuitul WTA.
După un turneu de vis în care doar Azarenka a reuşit să-i fure un set, Stephens va intra de luni direct pe locul nouă în Top 10, acolo unde Simona Halep este lider autoritar.