Alina Bica a cerut azil politic în Costa Rica
Articol de bucurestifm, 20 aprilie 2018, 10:43
Fosta șefă a procurorilor anti-mafia, Alina Bica, a cerut azil politic în Costa Rica. Avocatul său a anunţat judecătorii Curţii Supreme, astăzi, când a cerut ca audierea Alinăi Bica să fie făcută prin sistem de videoconferinţă.
Curtea Supremă a programat, astăzi, ultimul termen al celui de-al treilea proces în care fosta şefă a DIICOT este acuzată de corupţie.
Pe de altă parte, Elena Udrea a susţinut, într-o intervenție la o televiziune de stiri că are statut provizoriu de refugiat politic în Costa Rica din 21 martie şi că una dintre obligaţiile pe care le are este de a nu părăsi teritoriul statului în care se află.
Instanța supremă i-a respins însă solicitarea de a fi audiată la distanţă în dosarul „Gala Bute”.