Se anunță meciuri cu multă adrenalină în etapa a 3 – a la Tenis de Masă Sports Events!
Articol de Andra Radu, 24 aprilie 2018, 12:17
În această seară, începând cu ora 19:30, la Club IDM, se desfășoară meciurile etapei a treia din cadrul Campionatului Corporate de Tenis de Masă Sports Events.
În Grupa A, NOBEL s-au încălzit bine etapa trecută și sunt pregătiți să îi întâlnească pe ADP, iar la masa alăturată WIPRO ROMÂNIA 1 revin în forță și joacă impotriva echipei GOTHAER ASIGURĂRI 1.
În continuare, HPE își vor etala talentul, dar și dorința de a câștiga contra echipei ADOBE ROMÂNIA, însă rămâne de văzut dacă vor reuși sau dacă ADOBE vor fi cei care obțin victoria.
În Grupa B, APA NOVA VEOLIA au pornit furtunos și speră la încă o victorie împotriva echipei GOTHAER ASIGURĂRI 2. Vecini de masă cu ei, vor juca SAP ROMÂNIA și NTT DATA, meciul arătându-se a fi unul pe cât de interesant, pe atât de palpitant.
GENPACT ROMÂNIA împreună cu galeria lor veselă și susținătoare vor juca împotriva echipei WIPRO ROMÂNIA 2, iar ultima partidă de astăzi se va disputa între HP INC ROMÂNIA 2 și MICROSOFT ROMÂNIA.
Deoarece sunt 18 echipe înscrise în această ediție de primăvară-vară 2018, din cele două grupe, vor sta pe rând câte o echipă, astăzi este rândul CYROM ROMÂNIA și OPTAROS.
Rămâneți conectați online pe București FM pentru a afla rezultatele tuturor meciurilor programate în această etapă.