Concluzii la finalul turului Campionatului de Fotbal Sports Events
Articol de Stefania Grigore, 26 aprilie 2018, 15:01
In Liga 1, Marian Merlici face un meci foarte bun pentru lider in disputa cu Kruk inscriind 5 goluri si purtandu-si echipa catre victorie. Dupa o prima repriza echilibrata, Apa Nova a turat motoarele dupa pauza si se impune la final cu 7-3.
Dupa o serie de rezultate mai putin faste, dar in care jocul a dat sperante la mai mult iata ca vine victoria pentru Cyrom, 4-3 in confruntarea cu UPC, un meci cat se poate spectaculos.
Supriza a fost produsa de Deloitte in confruntarea cu VTM. Meciul a inceput solid pentru vulpoi care conduceau dupa 20 minute cu 3-1 si asteptau si alte goluri in repriza secunda. La pauza insa s-au efectuat mai multe schimbari care au scos echipa din ritm astfel ca adversarii au reusit sa revina si chiar sa conduca la un moment dat cu 4-3. A fost momentul in care VTM s-a instalat din nou in jumatatea adversa, presand si creandu-si mai multe ocazii de gol, 2 din acestea fiind fructificate. Deloitte nu a fost insa de acord si la exact ultima faza a meciului a inscris golul egalizator, unul cat se poate de meritat datorita ambitiei de care au dat dovada.
Putem spune astfel ca primele 2 favorite, Apa Nova si VTM si-au respectat statutul in acest tur, cel mai probabil punandu-se intrebarea cine le va insoti in semifinale. In acest moment cu cele mai mari sanse se inscriu Radio Romania si Cyrom, dar cu siguranta nimic nu este inca stabilit.
In a doua jumatate a clasamentului, echipele sunt despartite de doar 4 puncte si cel mai probabil lupta se va da pana la final atat pentru baraj cat si la retrogradarea directa.
In Liga 2 avem o echipa in mare forma, HPE reusind a treia victorie din tot atatea meciuri. Jocul lor s-a inchegat si mai mult in disputa cu Claim, reusitele personale fiind din ce in ce mai numeroase. Astfel, vor începe returul cu încredere, având toate motivele sa spere la un loc de baraj daca vor continua in maniera aceasta. Rezultatul final a fost 5-2.
Intr-un alt meci foarte frumos, Bitdefender reuseste o prestatie apreciabila si se impune cu 9-4 in fata Microsoft consolidandu-si astfel locul 3 pe podiumul seriei.
Din pacate SAP nu se regaseste deloc in aceasta editie, pierzand si meciul cu NTT Data. Acestia din urma veneau si ei dupa o serie negativa si inca un rezultat negativ ar fi cantarit foarte mult la moral. Scorul final pe tabela a fost 5-2.
Derby-ul serii si-a respectat statutul de meci vedeta al campionatului, Ing Bank si Adobe avand ambele o prestatie solida si etaland un joc superior a ceea ce am vazut pana acum in Liga 2. Desi ne imaginam ca in primul rand echipele isi vor dori sa nu primeasca gol, preferand sa se tatoneze la inceput, lucrurile nu au stat deloc asa. Am vazut un joc cu garda jos cu o multitudine de ocazii de poarta. La final insa cei care s-au bucurat au fost cei de la Adobe care au profitat mult mai bine de aceste ocazii create. Golgheterul Bogdan Ivan a fost din nou cel mai bun marcator, de data aceasta cu 3 reusite. Rezultatul a fost 8-5, dar desprinderea s-a produs pe final, multe minute echipele mergand cap la cap.
Situatia in privinta promovarilor directe este destul de clara in Liga 2 la finalul primelor 7 etape. Cele 2 echipe detasate in ierarhie se vor lupta cel mai probabil pentru suprematie pana la final. Bitdefender este si ea pozitionata bine pe a treia pozitie, dar pentru a spera la mai mult ar trebui sa invinga in retur atata Adobe cat si Ing Bank.
Pentru pozitia a patra, care duce de asemenea la baraj, in momentul de fata se lupta Microsoft cu HPE, dar si NTT Data care este la doar 3 puncte in spate. SAP si Claim se afla la subsolul clasamentului si trebuie sa schimbe cu siguranta ceva pentru a reusi mai multe la aceasta editie.