Cristian Borcea rămâne în închisoare
Articol de bucurestifm, 2 mai 2018, 18:58
Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cererea de liberare condiţionată. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de trei zile de la comunicare.
Instanţa a decis ca fostul acţionar al lui Dinamo să mai poată formula o nouă cerere de liberare condiţionată pe 26 august 2018.
Fostul acţionar de la Dinamo a fost condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul „Transferurilor de jucători”.
Cristian Borcea este încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti.