Modalități de restituire a banilor donați pentru „Cumințenia pământului”
Articol de , 10 mai 2018, 19:07
Oamenii care au donat bani pentru cumpărarea Cumințeniei Pământului, sculptura lui Constantin Brâncuși, îi vor primi înapoi!
Guvernul a aprobat o hotărâre privind modul în care vor fi restituite sumele respective.
Actul normativ corectează legislația care nu a permis până acum că donațiile să fie restituite, după ce procedura de strângere de fonduri de acum doi ani a eșuat.
Donatorii neidentificați pot depune o cerere de returnare până pe 30 septembrie.
Adresele de depunere a cererii vor fi făcute publice pe site-ul Ministerului Culturii.
În baza de date a donatorilor se regăsesc persoanele care au donat prin virament, transfer interbancar sau prin intermediul site-ului campaniei www.brâncușiealmeu.ro.
Aceste persoane nu trebuie să mai facă nimic, își vor primi banii automat, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
El a dat asigurări că autoritătile vor restitui banii donați pentru Cumințenia Pământului, până la 31 decembrie, anul acesta.
Cine a trimis un sms va primi, dacă are cartela pre-paid, i se va suplimenta contul de pe numărul de telefon, dacă este pe abonament, la plata facturii va avea această sumă deja în cont și i se va scădea din plata facturii.
Cei care au donat bani și nu doresc restituirea acestora trebuie să-și exprime această opțiune în scris către Ministerul Culturii și Identității Naționale până pe 30 iunie 2018, a mai spus Nelu Barbu.