A început Festivalul Internațional de Statui Vivante
Articol de andreiabarsanbfm, 22 mai 2018, 23:06
În această seară s-a deschis cea de a opta ediție a festivalului organizat de Teatrul Masca.
București FM a fost prezent la eveniment și îți oferă un fotoreportaj de la Casa Filipescu-Cesianu, locul în care au fost prezentate primele statui.
Actorii Teatrului Masca și-au așteptat spectatorii cu dulciuri și cafea, au stat de vorbă și le-au oferit afișe cu autografe.
FISV 2018 are loc în perioada 22-28 mai
16 statui vivante, prezentate în premieră de Teatrul Masca, și peste 40 de invitați străini din Spania, Portugalia, Macedonia, Olanda, UK, Germania și Ucraina se vor întâlni cu publicul bucureștean, miercuri și joi, în Grădina Cismigiu, vineri și sâmbătă, în Parcul A.L.Cuza, și, duminică și luni, în Parcul Regele Mihai (intrarea dinspre Sos. Nordului).
Tema din acest an este “Strigătele Parisului” și își propune să aducă în spațiul festivalului atmosfera Parisului sfârșitului de sec XVIII și început de secol XIX, cu străzile pline de comercianți ambulanți și mai ales de strigătele acestora.
Statuile Teatrului Masca vor fi unele inedite. S-a folosit tehnica statuii de porțelan atât în ceea ce privește costumul, cât și machiajul. Ele sunt creația scenografei Adina Mastalier și sunt realizate cu substanțe speciale. Mișcarea e de tip stop cadru activ și în relanti.
Reprezentațiile încep la ora 17:30 și durează până la 22:00. Intrarea este liberă.