Încă o seară de fotbal marca Sports Events
Articol de Stefania Grigore, 23 mai 2018, 13:18
Văzându-și amenințată poziția a treia în clasament, Radio România țintește 3 puncte din confruntarea cu Deloitte și așteaptă pași greșiți ai celor de la Cyrom care au meci greu în compania VTM și a celor de la Kruk care se duelează cu HP Inc.
UPC nu își mai permite o înfrângere pentru a spera la scăparea de retrogradare directă și un meci decisiv în acest sens este cel în compania celor de la Apa Nova.
Liga II ne așteaptă de asemenea cu alte 4 jocuri.
Microsoft primește replica Ing Bank, în meciul considerat derby-ul rundei. Așteptăm un spectacol frumos mai ales că observăm cum s-a echilibrat clasamentul în fruntea ierarhiei.
Adobe și Bitdefender speră la alte 3 puncte pentru a rămâne în coasta liderului și continuă să spere la promovarea directă. Adversare astăzi vor fi ultimele clasate, SAP și Claim.
NTT Data și HPE este disputa pentru locul 5, care, cu toate că nu asigură participarea la baraj, este cu siguranță un ultim obiectiv impus de către cele 2 echipe.
Toate rezultatele le veți afla diseară începând cu ora 20.00 la locația de desfășurare Sud Arena.