Noi proteste în Piața Victoriei
Articol de Alina Neagu, 31 mai 2018, 22:18
Aproximativ 250 de oameni au ieșit în stradă, în această seară, în București, în semn de protest față de decizia Curții Constituționale prin care președintele României este obligat să o revoce din funcție pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.
Manifestanții din Piața Victoriei au afișat pancarte cu mesaje împotriva CCR și a actualei puteri.
Pentru a doua seară consecutiv, au fost proteste și la Brașov.
Câteva zeci de oameni s-au adunat în centrul orașului, în fața Prefecturii.