Cinema, muzică și alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 8 iunie
Articol de , 8 iunie 2018, 14:49 / actualizat: 8 iunie 2018, 16:57
CINEMA
* Retrospectiva TIFF 2018 a programat astăzi la Cinema Elvira Popescu, proiecţiile:
– de la ora 15:45, drama „Invazia”, realizată de iranianul Shahram Mokri, având în centrul său o crimă anchetată de poliţie şi o tentativă de crimă;
– de la ora 18:00, „Dovlatov” de Alexei Gherman Jr., ce urmăreşte şase zile din viaţa acestui renumit scriitor interpretat de Milan Maric şi înzestrat cu un simţ al umorului uşor satiric, a cărui viziune depăşea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70;
– de la ora 20:30, drama „Las Herederas / Moştenitoarele”, film de Marcelo Martinessi ce a câştigat Trofeul Transilvania spunând povestea a două moştenitoare ale unor familii înstărite din Asunción, Paraguay, care sunt împreună de peste trei decenii, dar au sărăcit;
– de la ora 22:30, thriller-ul „Fleuve noir / Fluviul Negru” de Erick Zonca, bazat pe un roman de Dror Mishani, în care Vincent Cassel interpretează pe François Visconti, un poliţist resemnat după ce a fost părăsit de soţie, care investighează dispariţia unui adolescent, în timp ce ezită să se apropie de fiul său de 16 ani, Denis, care pare să fi intrat într-o reţea de traficanţi de droguri.
Programul proiecţiilor din ultimele 2 zile ale Retrospectivei TIFF 2018 îl găsiţi aici.
* Cinemateca Eforie găzduieşte în acest week-end Festivalul Internaţional de Film realizat de adolescenţi „Super!”, astăzi având loc două proiecţii urmate de discuţii cu realizatorii astfel: de la ora 18:00, prima grupare de scurtmetraje din competiţia internaţională, iar de la ora 20:30, primul calup de filmuleţe din competiţia românească şi a Republicii Moldova.
MUZICĂ
* Concertul săptămânal susţinut de Orchestra Naţională Radio, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta dirijorului József Horváth, are în program doar monumentala Simfonie nr. 2, „Lobgesang”, „Imn de laudă” închinat de compozitorul Felix Mendelssohn divinităţii bazat pe texte din Biblia Bisericii Lutherane. Compusă cu prilejul aniversării a 400 de ani de la inventarea tiparului de către Gutenberg, lucrarea s-a bucurat de un mare succes la premiera absolută de la Leipzig, din 1840. Concertul se desfăşoară cu participarea Corului Academic Radio şi a soliştilor vocali: Diana Ţugui – soprană, Cristina Grigoraş – soprană şi Pataki Adorján – tenor.
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine, de la ora 19:00 la Ateneul Român, al doilea concert al săptămânii, dirijat de Christian Badea şi avându-l ca solist pe violoncelistul Andrei Ioniţă, câştigător al Concursului Ceaikovski 2015. În program: Uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta” şi „Francesca da Rimini” de Piotr Ilici Ceaikovski, precum şi Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră de Dmitri Şostakovici.
* În cadrul Festivalului Natura Fest, ce se desfăşoară în acest week-end în Parcul Izvor, au loc şi concerte. Astăzi cântă trupele CnM (de la ora 18:00), The Amsterdams (de la ora 19:00), Grimus (la ora 20:15) şi Omul cu Şobolani (de la ora 21:30).
Aici găsiţi detalii despre Natura Fest şi programul său.
* „Paris, mon Amour / De la Paris la Micul Paris” se intitulează concertul de French Swing-Jazz & Chansonnettes dat de Diana Tudor (voce) şi Alexandru Burcă (claviaturi), de la ora 19:30, la Sala Dalles.
* Ceainăria Joie de Vivre vă dă întâlnire, de la ora 20:00, cu Sofia Zadar – voce şi Alexandru Cinezan – pian şi clape, care susţin concertul intitulat Mellow Poetry.
* Concertul Moonlight Breakfast, programat de la ora 20:30 în Grădina cu Filme a Creart, este Sold Out.
* Gipsy Casual cântă, de la ora 21:00, la terasa Berăriei Germane (fostă Bragadiru).
* Sarmalele Reci susţin un concert, de la ora 21:30, în Clubul Fabrica.
* Începând cu ora 22:00, Jukebox & Bella Santiago dau un concert în True Club.
* De la aceeaşi oră, la terasa Berăriei H are loc show-ul susţinut de acordeonistul Vali Crăciunescu & Band.
* New Jersey, formaţia italiană tribut Bon Jovi, cântă în Hard Rock Café, începând cu ora 22:30.
SPECTACOLE
* Teatrul „Stela Popescu”, prezintă, de la ora 20:00, la sala mică a Palatului Copiilor, avanpremiera spectacolului „Hoţul de mărgăritare” în regia Amaliei Ciolan, scenografia Mihaelei Popescu şi coregrafia Ioanei Macarie. Textul piesei Hoţul de mărgăritare, scris în anii 50 de mitropolitul Bartolomeu Anania, este centrat pe parabola Fiului Risipitor, una dintre cele mai cunoscute pilde evanghelice. Distribuţia e compusă majoritar din actori tineri, în rolul principal, Eliabar, fiind Cristian Neacşu. Premiera oficială a spectacolului va avea loc în deschiderea noii stagiuni din toamnă.
* Teatrul Excelsior prezintă unul dintre cele mai aşteptate proiecte de pe agenda Primăriei Capitalei pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri: „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, în regia lui Horia Suru, spectacol ce face parte dintr-o producţie-eveniment care îşi propune să readucă la viaţă satul medieval românesc şi obiceiurile sale specifice. Evenimentul se desfăşoară în Piaţa Constituţiei, în acest week-end, între orele 10:00 şi 22:30, fiecare seară încheindu-se cu câte o reprezentaţie cu acest spectacol. Corul Ascendis, formaţia Trei parale şi grupul Bălaşa Percussion, alături de un ansamblu instrumental arhaic, vor da culoare universului sonor specific epocii, creat prin muzica originală semnată de Petre Ancuţa. Astfel, publicul are ocazia să descopere cum se trăia în ţara noastră în secolul al XIV-lea, în vremea lui Vlaicu Vodă (Vladislav I), domn al Ţării Româneşti între 1364 şi cca. 1377.
Mai multe despre această producţia-eveniment din Piaţa Constituţiei găsiţi aici.
* Irina Movilă şi Mircea Rusu interpretează, de la ora 20:30, la Casa Filipescu-Cesianu, cele două personaje ale comediei romantice „Vecina de alături”, adaptare după Pierre Chesnot.
EXPOZIŢII
* Expoziţia personală „Semne” a artistei Silvia Stoica este vernisată deseară, de la ora 18:00, la Centrul Artelor Vizuale, etaj (Str. Biserica Enei, Nr. 16), unde poate fi vizitată până pe 19 iunie.
* Vernisajul „Salonului Fotografului Român”, organizat de Asociaţia „Artă şi Imagine” şi ajuns la a V-a ediţie, are loc, de la ora 19:00, în Foaierul Media al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” unde poate fi vizionat până pe 2 iulie.