Muzeul Naţional Tehnic „Dimitrie Leonida” ar putea fi extins!
Articol de , 21 iulie 2018, 18:23
Primăria Capitalei vrea să închirieze fosta Uzină Electrică Filaret de la Societatea de Servicii Energetice Muntenia pentru a pune în practică această idee.
Săptămâna viitoare, consilierii generali ar urm să-și dea acordul de principiu pe acest proiect, când este programată ședința CGMB.
Potrivit proiectului de hotărâre, Municipalitatea ar vrea să transforme Parcul Carol, acolo unde se află atât Muzeul Tehnic, cât şi fosta Uzină Filaret, „într-un pol cultural, un parc cu un potenţial cultural remarcabil prin istorie şi tradiţie”.
Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” a fost înfiinţat în 1909 şi deţine peste 6.500 de piese din domeniile mecanică, energie nucleară, magnetism, industria petrolului, electricitate sau tipografie.