Peste 90 de persoane decedate în urma seismului din Indonezia
Articol de Stefania Grigore, 6 august 2018, 09:10
Cel puţin 91 de oameni au murit şi peste 200 de persoane au fost rănite în urma seismului de şapte grade care s-a produs duminică pe insula Lombok din Indonezia, potrivit unui nou bilanţ provizoriu publicat de reprezentanţii Agenţiei naţionale indoneziene de gestionare a dezastrelor naturale, informează DPA.
Mii de persoane s-au strâns în adăposturi de urgenţă, în spaţii deschise, în timp ce replicile cutremurului continuau să apară. Autorităţile au făcut apel către populaţie să rămână departe de zonele de coastă, dar avertismentul de tsunami emis iniţial a fost anulat.
Acesta este al doilea cutremur care are loc în Lombok într-o singură săptămână. 15 persoane şi-au pierdut viaţa în primul cutremur.
Indonezia se află în Cercul de Foc al Pacificului, o regiune a lumii în care se produc frecvent erupţii vulcanice şi seisme.