Cel mai mare spectacol naval dedicat Zilei Marinei Române
Articol de bucurestifm, 14 august 2018, 09:33
Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri, la Constanța. Mâine va fi cel mai mare spectacol naval, dedicat Zilei Marinei.
Publicul va putea vedea fregatele Marinei militare, navele Gărzii de Coastă, trageri cu muniţie, parașutişti, elicoptere și avioane de luptă. Ieri, zeci de nave, veliere și aparate de zbor s-au antrenat în apropierea portului Constanța.
Aproximativ 3 mii de militari au pus la punct toate detaliile și au făcut repetiţia generală.
Anul acesta, la defilarea Gărzii de Onoare, publicul va putea vedea și plutoane de militari britanici, americani, italieni și ucraineni.
Spectacolul naval va începe la ora 10:00, iar la eveniment este aşteptat să participe şi preşedintele Klaus Iohannis.