Irina Begu, învinsă în primul tur la Cincinnati
Articol de bucurestifm, 14 august 2018, 08:47
Irina Begu a fost eliminată în primul tur de la Cincinnati. Meciul cu australianca Ajla Tomljanovic s-a încheiat cu scorul de 6-4, 3-6, 3-6. Este prima victorie a jucătoarei de pe locul 55 WTA împotriva Irinei Begu. În precedentele două meciuri s-a impus românca.
Irina Begu a ajuns la şase înfrângeri consecutive în circuitul WTA, ultimul său succes datând de la Roland Garros, din turul al doilea. Românca va primi pentru participare un cec de 8.100 dolari şi un punct WTA.
La dublu, Begu va evolua alături de Monica Niculescu, ele fiind favoritele numărul opt ale probei, iar în primul tur vor înfrunta perechea Ashleigh Barty (Australia)/CoCo Vandeweghe(SUA).
În turul secund, Tomljanovic o va întâlni pe Simona Halep.