Continuă audierile în dosarul protestelor din Piața Victoriei
Articol de Alina Neagu, 17 august 2018, 09:24
Până acum, peste 200 de persoane au depus plângeri penale împotriva jandarmilor care au acționat la manifestație, iar mai mult de 90 au fost deja audiate.
Între timp, procurorii au ridicat ieri, de la sediul Jandarmeriei, documente privind substanțele chimice folosite la protestul din 10 august, precum și mostre de muniție neletală și de substanțe chimice.
Instrumentele folosite de jandarmi pentru a dispersa manifestanții au fost cartușe, grenade de mână și pulverizatoare cu efect iritant lacrimogen, a anunțat Parchetul General.
Șeful Biroului de Presă al Parchetului General, Alexandru Ionescu, spune că muniția neletală și gazele lacrimogene folosite au certificat de calitate și garanție, precum și declarație de conformitate.
A fost ridicat, de asemenea, ordinul de intervenție întocmit de comandantul acțiunii și aprobat de prefectul Capitalei.