Ascultă Radio București FM Live

Ziua Medicinei Militare

Articol de Andra Radu, 21 august 2018, 10:39 / actualizat: 21 august 2018, 15:52

Acum 156 de ani, pe 21 august 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de înființare a Corpului Ofițerilor Sanitari.

Astfel, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 4629, a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari din Armată, atestându-se medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare, potrivit volumului ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).

Sursa foto: www.scumc.ro

„Anul acesta, în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, Ziua Medicinei Militare este un moment de dublă sărbătoare, închinat memoriei celor care au fost. El este o lecţie de istorie şi de viaţă pentru cei care sunt la început de drum în carieră, pentru că numai prin cunoaşterea trecutului ai dreptul la prezent şi viitor, numai respectându-ţi înaintaşii ai puterea să înfrunţi necunoscutele timpurilor care vor veni”, afirmă Florentina Ioniţă-Radu, comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, General de brigadă, medic conferenţiar universitar dr. Florentina Ioniţă-Radu.

Comandantul SUUMC reaminteşte, totodată, personalitatea celui care a marcat istoria medicinei militare româneşti, generalul de divizie doctor Carol Davila.

„Izvorul de unde de ne tragem toţi poartă un nume, cel al generalului de divizie Carol Davila, omul care a sfinţit şi încă mai sfinţeşte locul medicinei româneşti, cel care, iată după atâţia ani de la înfiinţarea Spitalului Militar Central, a Institutului Medico-Militar, a Revistei de Medicină Militară şi, nu în ultimul rând, a Facultăţii de Medicină şi Farmacie, ne reuneşte, animaţi de aceleaşi idealuri şi crezuri, sub aceleaşi jurăminte sacre – cel al lui Hipocrat şi cel de credinţă faţă de patrie şi poporul nostru. (…) Nu ştim dacă generalul dr. Carol Davila era conştient că, prin acţiunile întreprinse făureşte istorie, dar ştim sigur că tot ce a realizat în timpul activităţii sale, s-a datorat unui cumul de factori: profesionalism desăvârşit, deschidere la nou, pasiune, informaţie, credinţă în oameni, viziune, perseverenţă, dar şi sprijinul autorităţilor”, adaugă Florentina Ioniţă-Radu.

Sursa foto: www.roarmy.ro

De asemenea, dr. Florentina Ioniţă-Radu menționează că anul acesta Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” aniversează „onorabila vârstă de 187 de ani închinaţi cunoaşterii, cercetării, dezvoltării şi inovării în medicină”.

„Cunoscând oamenii care dau sens şi esenţă medicinei militare, pot afirma, fără niciun fel de echivoc, că, indiferent de culoarea uniformei militare, mă bazez pe profesionalismul, calitatea, responsabilitatea, corectitudinea, imparţialitatea, obiectivitatea, dedicarea şi, mai ales, loialitatea colegilor mei, care sunt pregătiţi să răspundă ‘PREZENT!’, la orice oră din zi şi din noapte, la orice misiune ce ne va fi încredinţată. (…) ‘La mulţi ani!’ şi mai ales ‘La mulţi ani, medicinei militare româneşti!’ „, mai afirmă generalul de brigadă medic Florentina Ioniţă-Radu.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală