UPDATE: Accident grav pe DN 7
Articol de Andra Radu, 24 august 2018, 09:57
Update: Circulaţia rutieră a fost reluată în ambele sensuri pe DN 7 Piteşti – Găeşti.
……………………………..
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 7 Piteşti – Găeşti, în zona localităţii Călineşti, judeţul Argeş, circulaţia rutieră este oprită din cauza unui accident. Au fost implicate două mașini.
Accidentul s-a soldat cu mai multe victime și s-a produc din cauza neasigurării la schimbarea direcției către stânga.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, printre victime se află trei femei însărcinate și doi copii.