SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat Supercupa României la handbal feminin!
Articol de Sabina Lapadatescu, 25 august 2018, 22:53
SCM Râmnicu Vâlcea a cucerit în premieră Supercupa României la handbal feminin, după ce a învins-o pe CSM Bucureşti, cu 33-31, în Sala Polivalentă din Bucureşti, potrivit News.ro.
A fost nevoie de patru reprize de prelungiri pentru departajarea câştigătoarei.
Duelul a fost o reeditare a finalei Cupei României din 2018, care a fost câştigată de CSM Bucureşti cu 29-22.
În stagiunea 2018-2019, CSM Bucureşti va juca şi în grupele Ligii Campionilor, în timp ce echipa SCM Râmnicu Vâlcea în Cupa EHF.
La masculin, tot astăzi, Dinamo Bucureşti a câștigat Supercupa la handbal masculin, după ce s-a impus în faţa celor de la HC Dobrogea Sud, cu 31-26.