DN1 este din nou aglomerat
Articol de Alina Neagu, 26 august 2018, 13:42
Traficul este intens pe raza stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, între Predeal și Azuga, pe sensul de coborâre, precum și în Comarnic și Bușteni, pe sensul de urcare.
Polițiștii recomandă ruta alternativă DN1A Săcele-Cheia-Ploiești.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție, păstrând o distanță suficientă în mers între vehicule, care să le permită să oprească în condiții de siguranță, să nu efectueze depăşiri riscante şi să semnalizeze înaintea oricărei manevre de schimbare a direcţiei de deplasare.