Parcul Național va fi reamenajat
Articol de bucurestifm, 4 septembrie 2018, 13:16
Primăria Capitalei a propus consilierilor generali să aprobe treacerea parcului din administrarea primăriei sectorului 2 în administrarea municipalității. Potrivit solicitării, parcul ar trebui pregătit să îi primească pe suporterii echipelor care vor juca pe Arena Națională la Euro 2020..
București FM i-a întrebat, pe cei ce obișnuiesc să frecventeze această zonă de relaxare, dacă agreează o eventuală schimbare a destinației parcului și cum îi va afecta acest lucru.
- “Probabil că ne va afecta.. negativ”.
- ”Nu, cred că nu.”
- ”Pe noi nu ne afectează în nici un fel, mai ales că parcul este foarte murdar și nu s-a ocupat nimeni de el, în comparație cu parcul IOR.”.
- ”Ce înseamnă pentru cartierul ăsta să se dedice o zonă verde atât de mare unei singure funcțiuni urbane? Trebuie văzut cât de des are loc un meci. Care este numărul de persoane interesate? Câtă lume vine aici zilnic? Câți copii? Câți bătrâni?”
- ”Înțeleg că poate să primească. Așa cum se întâmplă pe Calea Victoriei. Este un parc care poate primi ocazional mai mulți spectatori decât ar încăpea într-un sezon. Ok. Dar să ne lase să ne bucurăm și noi.”
- ”Cu siguranță un parc ar trebui să aibă scopul pentru care a fost creat. Chiar mă bucur că se va întâmpla ceva cu parcul ăsta care este așa de ani de zile. Sunt foarte multe zone nefolosite. Dacă e gândit corect cred că nu va fi nici un fel de problemă”.
O hotărâre privind viitorul parcului Național și a Centrului Cultural pe care îl găzduiește, urmează să fie luată joi în ședința Consiliului General al Capitalei.