Bucureștiul împlinește astăzi 559 de ani! Povestea începe sub semnul lui Vlad Țepeș…

Articol de Mircea Apostolescu, 20 septembrie 2018, 01:12 / actualizat: 20 septembrie 2018, 9:55

Cei mai multi dintre noi știm, probabil, că pe 20 septembrie este ziua orașului nostru, Ziua Bucureștiului, care anul acesta împlinește 559 de ani de la prima sa atestare documentară.
Tocmai pe seama acestui document al lui Vlad Țepeș, care spune răspicat că a fost scris în cetatea București, pe 20 septembrie ne sărbătorim, în fiecare an urbea.

Cum a ajuns, însă, cetatea medievală orașul nostru, mai întâi Capitala Țării Românești și, mai apoi, Capitala României?

Bucureștiul are un parcurs istoric ce poate fi considerat cel puțin interesant, plin de povești, despre domni pamânteni aprigi, care au dus bătălii crâncene pentru neatârnare, dar si despre altii, iubitori de frumos si de cultură, despre domni fanarioti, iubitori de arginti, mai cu seamă, dar ctitori si ei de palate si sfinte biserici, despre boieri bogati si domnite frumoase…

Orașele medievale s-au format în Țara Românească ca adevărate centre economice.
Isi duceau traiul, în aceste orașe medievale, târguri, cum le numeau cronicarii vremii, oameni din toate clasele sociale, oșteni, boieri, negustori, meșteșugari, dar și țărani.

Nașterea orașului – Cetatea Dâmboviței și satul București

Și târgul Bucureștilor își datorează începuturile, ca multe alte așezări urbane din Țara Românească, unei curți locale fortificate și așezării dezvoltate în apropierea acestei fortificații militare. Fortificația, ca și toate celelalte castele medievale, avea menirea de a apăra rutele comerciale, iar, mai apoi, în jurul acesteia se dezvoltau sate, care aprovizionau garnizoana cu grâne, apoi, se așezau meșteșugarii și negustorii, se construiau hanurile, pentru a primii neguțătorii străini, care veneau să-și aducă mărfurile dinspre Răsărit, cât și dinspre Apus, dinspre Miazănoapte și dinspre Miazăzi.

Prima dată, această curte aflată pe malul râului Dâmbovița, apare în izvoare sub denumirea de “cetatea Dambovitei”. Numele de București provine de la un sat care s-a dezvoltat în vecinătatea cetătii Dâmbovița, cel aflat la est de cetatea fortificată din cea de-a două jumătate a veacului ali XIV-lea. Bucureștiul era satul ce aproviziona cu produse agricole cetatea și garnizoana ei.

Cetatea Bucureștilor a domnului Vlad Țepeș

Cetatea Dâmboviței fusese ridicată la intersecția unor drumuri folosite de negustori, tocmai pentru a controla aceste rute comerciale. Acest fapt a dus la dezvoltarea orașului. Astfel, din București plecau drumuri spre Giurgiu, spre Cornătel, spre Târgusor-Târgoviște și către Slatina.

Vlad al II-a Drăculea, zis mai târziu, Țepeș este fiul lui Vlad Dracul, la rândul său fiu al lui Mircea cel Bătrân. Familia Drăculeștilor este o ramură a Basarabilor care avea să mai dea pe tronul Țării Românești, afară de Țepeș, și domni bicisnici ori răi precum Mihnea zis cel Rău, fiul lui Țepeș, sau Radu zis cel Frumos, fratele aprigului domn, Petru zis Șchiopul sau Petru Cercel, dar și domni cunoscuți prin vitejie, vrednicie sau bunătate, precum Radu de la Afumați, Pătrașcu zis cel Buncel și Mihai Viteazul. Vlad zis și Țepeș, mai întâi de către turci, pe care aprig i-a căznit cu această crudă tortură și familia sa își trag numele de la faptul că tatăl său, Vlad, a fost zis de popor „Dracul”. Dar asta nu din pricina răutății ori a samavolniciei sale, ci pentru că umbla mereu îmbrăcat numai în haine negre. Vlad Dracul fusese primit în Ordinul Dragonului, încă din 1431, de către însuși Sigismund de Luxemburg, Regele Ungariei și, mai târziu, Împărat al Sfântului Imperiu Romano-German. Acest ordin era asemenea celui al Cavalerilor de Malta ori al Teutonilor, urmărind a păzi Europa împotriva năvălirii otomanilor care se revărsau asupra rămășițelor Imperiului Bizantin.
Ținut ostatic de către turci până la moartea tatălui său, detronat și ucis de Vladislav din familia Dăneștilor, ce avea mare trecere la boierii olteni, Vlad Drăculea ajunge domn al Țării Românești, mai întâi în 1448, învingând pe Vladislav. Pierde, însă, apoi, domnia, reușind să revină pe tronul Țării Românești în 1456, când reușește să ia capul ucigașului tatălui său. Vlad Țepeș va duce aprige lupte cu otomanii, pentru a-și apăra domina și neatârnarea, dar și cu Dăneștii, dușmanii de moarte ai familiei sale sau cu negustorii sași din Brașov, care-i nesocoteau poruncile privind negoțul și dădeau sprijin dușmanilor săi. În toate aceste lupte, aprigului domn a folosit cu prisosință tehnicile războiului de hărțuială, ale cazanelor cumplite la care își punea dușmanii.
Acest domn aprig și neînduplecat începe construcția unei noi fortificații a Bucureștilor și stabilește temporar, aici, principala reședință domnească. De Târgoviște îl legau cumplite amintiri, căci, aci, boierii credincioși Dăneștilor prinseseră pe fratele său Mircea, îl căzniseră cumplit și, apoi, îl îngropase de viu. Ca să răzbune moartea fratelui său, Țepeș ii trase în țeapă pe vinovați chiar în duminica Paștilor.

Prima atestare documentară a Bucureștiului

Cum lucrările la noua fortificație erau aproape de final, la data de 20 septembrie 1459, a fost emis un document, pesemne pentru a marca acest fapt. Documentul spune, clar, că este un act dat „în cetatea București”.

Deși suprafața curții s-a triplat, încă nu se poate vorbi, la 1459, despre mutarea principalei reședințe domnești la București. Domnitorul Vlad Țepeș, deși nu iubea Târgoviștea, își urmărea scopurile militare și strategice. Cetatea Târgoviștei era mai departe de Giurgiu și de iataganul otomanilor decât Bucureștii, unde pașalele de la Dunăre prea lesne și degrabă puteau ajunge, așa cum avea să afle, cu mulți ani mai târziu, un alt Basarab, ultimul domn pământean, Constantin Brâncoveanu . Așa că în afara cazurilor în care supraveghea lucrările, domnitorul Țării Românești a stat în cetatea Târgoviștei.

1659 Bucureștiul devine capitala Țării Românești

În cursul veacului al XV-lea, a existat o alternanță între București și Târgoviște, Țara Românească având capitala când într-una, când în cealaltă dintre cetăți, după voința domnului în scaun. Numai în a două jumătate a secolului al XVII-lea balanța inclină în favoarea Bucureștilor.

Astfel, abia la două secole după prima sa atestare documentară, în 1659, în timpul domniei lui Gheorghe Ghica (1659-1660), Bucureștiul devine capitala Tării Românești. La baza acestei alegeri au stat criterii politico-militare. Spre pildă, reședința din orașul de pe Dâmbovița era ușor de supravegheat de către garnizoana otomană aflată la Giurgiu. Trupele otomane puteau ajunge mai ușor la București decât la Târgoviște, pentru a-l mazili pe domnul Țării Românești, așa cum avea să se întâmple, în 1714, domnul Constantin Brâncoveanu.

Bucureștii nu au rămas capitala Tării Românești sub toți domnii ce i-au succedat lui Gheorghe Ghica. Astfel, curtea Târgoviștei a fost preferată de către domnii ce s-au luptat pentru a înlătura suzeranitatea Înaltei Porti, în timp ce în București au stat domnii ce s-au plecat puterii Sultanului de la Stambul.

Planul orașului București, instituții și locuitorii

Curtea domnească, din care se mai păstrează și astăzi câteva ziduri, în Centrul Istoric, în apropiere de Hanul lui Manuc, a fost centrul orașului. În funcție de acest centru al puterii politice s-a conturat și planul Bucureștilor.

Comerțul a reprezentat un motor important al dezvoltării acestui oraș și, deloc intâmplător, inima orașului este considerată Ulița Mare sau strada Lipscanilor. În

Foto: turistinbucurestiro.blogspot.ro

apropierea străzii erau casele boierilor, biserici, hanuri, prăvălii și ateliere ale meșteșugarilor, în ceea ce astăzi numim Centrul Istoric. De fapt, acela era Bucureștiul vremii, Centrul, mărginit de mahalale.

Bucureștiul – capitala Principatelor Unite

Prin 1856, Unionștii din Moldova și Țara Românească lucrau din greu, atât în interior, cât și prin capitalele europene pentru Unirea Principatelor. Acest deziderat politic avea să se împlinească, în 1859, prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza, la Iași și la București.

Pentru că în ambele tabere unioniste existau personalități politice foarte puternice, s-a convenit că, pentru păstrarea unui echilibru între cele două Principate, având în vedere că domnul avea să fie moldovean, Capitala urma să fie la București. Astfel, Bucureștii au devenit, mai întâi, Capitala Principatelor Unite.

Mai apoi, prin eforturi diplomatice susținute, oamenii politici ai vremii au reușit să transforme uniunea personală, săvârșită prin dubla alegere a lui Cuza, într-o unire politică definitivă a Principatelor, sub numele de România și sub domnia lui Carol I de Hohenzzolern. În istorie, acest prim stat unit românesc avea să fie cunoscut, după cucerirea Independenței de Stat (1877-1878), ca Vechiul Regat. Bucureștiul și-a păstrat, mai apoi, și rolul de Capitală a României Mari, după 1 Decembrie 1918.

În fapt, după 1859, Bucureștiul și-a pierdut o singură data rolul de capitală, vreme de vreo doi ani, din toamna lui 1916 și până în cea a lui 1918, în timpul ocupației germane. Atunci, înaintea ocupării Bucureștiului de către trupele germane, Regele Ferdinand I dimpreună cu Familia Regală, Guvernul României și o numaroasă populațiune s-au retras în Moldova, la Iași, acest oraș devenind Capitală. Tot acolo au fost duse tezaurul Băncii Naționale, mare parte din odoarele mănăstirilor muntene și tot ce țara avea mai de preț. Armata Română a continuat, însă, lupta, apărând Moldova, Capitala de la Iași și Guvernul, în luptele eroice din triunghiul de foc” Mărăști, Mărășești și Oituz. Vitejia cu care românii au știut să spună „Pe aici nu se trece” celei mai formidabile mașini de război, cea germană, condusă de către însuși feldmaresalul von Mackensen, supranumit „spărgătorul de fronturi” a adus România la masa Puterilor învingătoare și a redat Bucureștiului statutul de Capitală, de ăsta dată a României Mari.

Ctitorii ale veacurilor XVI-XVIII

Bucureștii păstrează și urme ale trecerii unor domni ca Șerban Vodă, Radu Vodă sau Mihai Viteazul, de numele cărora se leagă ctitorii de mânăstiri – Mănăstirea Șerban Vodă, Mănăstirea Radu Vodă și Biserica Mihai Vodă, ce sunt lăcașuri de închinăciune și astăzi.

În perioada 1558-1559, a fost construită la Curtea Veche, Biserica Domnească. Această a fost ctitorită de domnitorul Mircea Ciobanul, din familia Drăculeștilor și el, această biserică este cel mai vechi lăcaș de cult ce s-a păstrat în București.

În 1694, domnul Constantin Brâncoveanu, mare iubitor de cultură, înființa Academia Domnească de la București, având ca limbă de predare greaca veche. Prima școală superioară din Țara Românească își avea sediul în clădirile Mănăstirii Sfântul Sava. Tot de domnul Brâncoveanu și de familia sa se leagă ctitoria a două biserici superbe ale Bucureștilor, cea de la Piața Sfântul Gheorghe, ultima ctitorie a domnului, care adăpostește și mormântul sau, și … cea de pe Calea Victoriei, de lângă Palatul Regal, ridicată de către ginerele său, Iordache ce ținea pe fiica domnului, Safta, „drept mulțămire” că au scăpat de la Stambul.

În anul 1704, spătarul Mihai Cantacuzino construiește Spitalul Colțea, prima instituție din domeniul medical din București.

Bucureștiul de demult …

Bucureștiul era, în veacurile trecute, un oraș al hanurilor, unde neguțătorii își schimbau mărfurile între dânșii dar și cu mușteriii ce căutau diverse lucruri de trebuință , un oraș al meșteșugarilor, al mahalalelor, unde își duceau viața micii meșteșugari și țăranii care produceau zarzavaturi și alte d-ale gurii pentru locuitorii orașului, dar și al centrului care, nu de puține ori, era sclipitor. Palatele marilor familii boierești de pe Podul Mogoșoaiei îmbinau tradiția arhitecturii brâncovenești cu elemente occidentale și găzduiau baluri, după modelul nobilimii din Apus.

Denumirea de Micul Paris vine din anii domniei Regelui Carol I și se referea la centrul orașului Luxul de pe Podul Mogoșoaiei rivaliza fie cu cel de la Istanbul, în timpul stăpanirii otomane, fie cu cel de la Viena sau Paris. Mai sunt, încă, în picioare, multe alte palate, case și biserici vechi, ctitorite de familiile boierești ale Bucureștilor.

Cei mai tineri și mai puțin pasionați, poate, de istoria și monumentele vechiului București se vor întreba, fără îndoială, de ce ar trebui să știm toate aceste baliverne din vechime, ce ne interesează pe noi atâta istorie, toate lucrurile acestea, care s-au întâmplat cu zeci și sute de ani în urmă ?

Ei bine, chiar dacă nu vă place istoria, de veți cerceta mai în amănunt prezentul, veți descoperi că vă interesează vechiul București. Asta pentru că, foarte pragmatic vorbind, în Europa de astăzi, istoria și tradiția au devenit o resursă de dezvoltare! Astăzi, mari orașe europene, Parisul, Roma, Londra, Viena, Praga, Madridului, Berlinul nu se mai dezvoltă pe seama unor industrii ale trecutului, mari consumatoare de energie și poluante. Aceste mari orașe și altele asemenea lor se dezvoltă mai ales pe seama turismului și a serviciilor care sunt legate de acesta. Marile orașe europene se întrec în a atrage milioanele de turiști și milioanele de euro și dolari cheltuiți de către acești turiști!

Noi, bucureștenii ne lamentăm că străinii nu vin în număr suficient de mare pentru a ne vizita orașul și că sosesc în București mai ales în călătorii de business sau cu ocazia unor meciuri de fotbal. De asemenea, este cât se poate de cunoscut faptul că cei mai mulți străini care sosesc la București vizitează mai cu deosebire cârciumile din Centrul Istoric decât monumentele legate de istoria și cultura orașului.

Ei bine, dragi bucureșteni, „poveștile”, înainte de orice, vând destinațiile turistice!
Pentru ca turiștii străini să vină la București așa cum se duc la Roma, la Paris, la Viena, la Athena, la Madrid, la Berlin sau la Praga, mai întâi noi trebuie să ne demonstrăm vrednicia de a scoate la iveală „poveștile” deosebite ale orașului nostru, să ne conservăm și să ne punem în valoare monumentele, să le oferim și altceva decât cârciumi. Cultura, istoria, arta și meșteșugurile tradiționale, Țepeș, Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu pot „vinde” Bucureștiul ca destinație turistică mult mai bine decât berea ieftină din cârciumile Centrului Vechi pentru care suntem cunoscuți acum, mai cu seamă, printre turiștii occidentali !