Monica Niculescu a ratat calificarea pe tabloul principal de la Wuhan!
Articol de Sabina Lapadatescu, 22 septembrie 2018, 13:21
Monica Niculescu a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor la Wuhan. În fața acesteia s-a impus americanca Sofia Kenin cu 7-6, 4-6, 6-2.
Niculescu (30 ani, 81 WTA) s-a înclinat după două ore şi 18 minute de joc în faţa undei jucătoare de 19 ani, aflată pe locul 62 în clasamentul WTA.
Pentru participare, jucătoarea noastră va primi un cec de 4.125 dolari şi 20 de puncte WTA.
Principala favorită a turneului este Simona Halep, numărul unu mondial, ea fiind calificată direct în runda a doua, unde o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Magdalena Rybarikova şi Dominika Cibulkova, ambele din Slovacia.