Andra Gogan: “Trebuie să cunoști o persoana înainte să o urăști”
Articol de , 27 septembrie 2018, 11:03
Andra Gogan, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri la acest moment, a răspuns întrebărilor celor doi matinali, Răzvan și Marius, care nu înțelegeau cum poți ajunge să ai atât de mulți fani în mediul online. Până acum. Ecuația a fost rezolvată.
Deși cu mult succes ca și blogger, vlogger cântăreață și actriță, Andra își dorește cel mai mult să urmeze o carieră de actriță. Starea pozitivă, optimismul și încredrea în ceea ce visează îi sunt alimentate zilnic printr-un citat motivațional: “Zâmbește din plin, trăiește viața, fii fericit, iubește mult!” Spus de către o persoană care este în Cartea Recordurilor pentru 3 ore de cântat live fără oprire (55 de piese), Răzvan Petre a și imortalizat momentul, filmându-l.
După ce a avut un turneu național, pregătindu-l pe cel de-al doilea, Andra Gogan recunoaște că își dorește să ajungă cu un concert și în Republica Moldova.
Referitor la manifestul “Voi stricați o generație”, Andra Gogan spune: “Mi-am spus părerea referitor la ceea ce s-a întâmplat pe YouTube în ultima vreme. Pur și simplu mi-am spus părerea. Nu ne-am așteptat la ce s-a întâmplat. Piesa a ajuns la 8 milioane de vizualizări. Eu am 630.000 de subscriberi pe YouTube. Ieri contul meu de Instagram a devenit oficial.”
Andra încurajează mediul online și la “Dislike”. “După piesa în cauză, am zis să facem o piesa trap: Dislike. Am încercat să le dăm până și haterilor o idee cum să nu mai urască pe cineva. Am vrut să spunem că trebuie să cunoști o persoană înainte să o urăști. Ai atâția oameni dintre care să alegi. Poți găsi pe cineva care să fie ca tine și cu care să te simți bine.”
Chiar dacă visează să ajungă la Hollywood, ea spune că nu ar rămâne definitiv. “Dacă m-ar chema cineva la Hollywood, m-aș muta acolo pentru o perioadă și m-aș întoarce aici să ofer toată experiența mea copiilor și adolescenților.”
În opinia sa, cel mai tare vlogger din România în prezent este Max. “Face mai multe lucruri. Postează chestii diferite față de ceilalți și de aceea îl admir foarte mult.”
Fanii o pot vedea pe Andra Gogan într-un concert care va avea loc în București, la Berăria H, în data de 3 noiembrie.
Vezi arhiva emisinii ”Bună dimineața, București”!
Credit Foto: Cosmin Boroiu