INEDIT: Spectacol de hipism in acest weekend!
Articol de bucurestifm, 3 octombrie 2018, 17:33
Derby-ul României la trap se decide duminică la Ploiești într-o atmosferă de spectacol și street food!
Hipodromul Ploiești îi așteaptă pe toți iubitorii de cai duminică la curse.
Cea mai importantă cursă va fi derby-ul de trap al României, însă și celelalte 5 se anunță a fi deosebit de spectaculoase.
Grila reuniunii include curse pentru caii de la 2 la 4 ani și mai ales Derby-ul de trap al României, cu start lansat, pe distanță de 2700 metri.
Programul începe de la ora 10:00 și va continua toată ziua cu un spectacol unic în țara noastră – caii dansatori conduși de Miron Bogoci.
Trupa, cunoscută sub denumirea de ”Minunile lui Bogoci”, le va arăta spectatorilor cât de inteligenți, sensibili la muzică și cât de ascultatori sunt aceste animale frumoase.
Pe toata durata zilei spectatorii vor avea la dispoziție și un festival de street food cu mâncare pentru toate gusturile.
Așă că de la tradiționalii mici românești și până la pretențioasele fructe de mare, practic, orice fel de mâncare vă doriți la hipodrom o gasiți.
Binențeles că spectatorii vor avea și deserturi delicioase din care să aleagă și multe alte surprize.
Biletul de intrare este 5 lei pentru adulți, copiii cu vârsta de până la 14 ani nu plătesc nimic, iar o oră de parcare la Hipodrom costă 2 lei.
Gazda reuniunii va fi, ca de obicei, managerul Hipodromului, Lucian Rădulescu, care este convins că „derby-ul de trap al României va fi momentul culminant al unui sezon foarte bun la curse, cu multe duminici în care au fost prezenți peste 3000 de spectatori”, iar Cristian Ganea, viceprimarul orașului care a coordonat lucrările de reconstrucție, susține că ”Hipodromul Ploiești a demonstrat deja că-și merită investiția pentru că atrage tot mai mulți oameni și nu doar din orașul nostru, ci și din împrejurimi, pentru că este unic în România și oferă un altfel de divertisment, mult mai de calitate decât o plimbare prin mall sau decât clasicul grătar, pentru că înseamnă aer liber, natură și prezența celor mai frumoase animale: caii.
În plus, de ceva vreme, încercam și reușim să completăm programul, pe durata întregii zile, cu divertisment și festival de street food.”
În afară de cursele de duminică 7 octombrie Hipodromul Ploiești va mai găzdui 4 reuniuni în acest an.
Sezonul se va încheia pe 2 decembrie cu premiul de închidere, o alergare semiclasică pentru caii de 3 ani și mai în vârstă pe distanța de 1950 de metri.