Piața agroalimentară Sudului va fi modernizată până în noiembrie 2019!
Articol de Mircea Apostolescu, 4 octombrie 2018, 13:48
Pe 28 octombrie, vor demara lucrările de modernizare a Pieței Agroalimentare Sudului, a anunțat, astăzi edilul Sectorului 4, Daniel Băluță.
”Noua piață va schimba complet aspectul arhitectural al zonei și le va oferi cetățenilor Sectorului 4, comercianților și tuturor bucureștenilor condiții civilizate de comerț”, a susținut Băluță.
Edilul mai spune că ”noua piață, cu o suprafață de aproape un hectar suprafață desfășurată, va avea, la parter, tarabe și mici magazine cu profil alimentar, iar la etaj un food-court, unde oamenii vor putea consuma nu hrană de tip fast-food, ci mâncare gătită pe loc, în fața lor, vor putea bea o cafea și își vor putea petrece timpul liber privind forfota pieței. De asemenea, noua piață va avea acces corespunzător din toate arterele limitrofe”.
Construcția pieței va începe paralel cu cea a parcării de la Piața Sudului, care va asigura 400 locuri de parcare. ”Lucrările se vor finaliza la 1 noiembrie 2019”, promite primarul Sectorului 4.
El a mai spus că ”în anul în care piața va fi închisă, 28 octombrie 2018 – 1 noiembrie 2019, producătorii și comercianții vor fi relocați în alte piețe din apropiere”.