Conform răspunsului PMB, accidentul ar fi avut loc într-o mașină pe care Municipalitatea ar fi transmis-o gratuit, prin Dispoziția Primarului Municipiului București nr. 259/27.02.2018, către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Sector 5. Autovehiculul respectiv nu se mai află în proprietatea PMB, se precizează în răspunsul Municipalității.
La rândul său, Alina Cocuti, reprezentantul Asociației „Re:Start România” spune că, deși Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 257/2018 prin care se aproba proiectul pilot „ABILITAXI – Serviciu de transport gratuit dedicat persoanelor cu dizabilități din Municipiul București” a fost adoptată pe data de 17 mai, serviciul a putut fi disponibil pentru beneficiari abia în luna septembrie a acestui an. Prin urmare, accidentul din luna august al băiatului în scaun rulant nu a putut avea loc într-o mașină a serviciului „ABILITAXI”, explică reprezentanta Re:Start.
Băiatul care a fost victima accidentului din luna august se află în baza de date a „ABILITAXI”, dar nu a fost niciodată transportat cu mașinile serviciului.
Cele trei mașini folosite de către serviciul „ABILITAXI”, fiindcă cea de-a PATRA, care ar fi trebuit asigurată de către DGASMB nu a întrat niciodată în acest program, au fost cumpărate de la dealerul „Rădăcini” și sunt adaptate atât pentru scaune rulante manuale, cât și pentru cele electrice. În interiorul mașinii, este fixat scaunul rulant și este asigurat ocupantul acestuia, care se află în deplină siguranță, afirmă Alina Cocuti.
Reprezentanta Re:Start a mai declarat că, deoarece cumpărarea mașinilor, plata șoferilor și a insotitorilor și carburantul sunt finanțate de către Primăria Capitalei, „ABILITAXI” trebuie să funcționeze după cerințele Municipalității. Din această cauză, programul serviciului este 09:00-17:00. Cu toate acestea, șoferii au mai făcut curse și la ora 07:00, în afara programului de lucru, susține Cocuti.
În context trebuie amintit faptul că, pe data de 17 mai 2018, CGMB adopta HCGMB 257/2018 prin care aproba asocierea dintre DGASMB și Re:Start România pentru derularea proiectului pilot „ABILITAXI – Serviciu de transport gratuit dedicat persoanelor cu dizabilități din Municipiul București”. În cadrul acestui proiect, cu o durată de 12 luni, PMB a finanțat cu 155 de mii de euro achiziționarea de către Re:Start a trei mașini adaptate pentru transportul persoanelor în scaune rulante. De asemenea, banii trebuie să asigure plata salariilor șoferilor și însoțitorilor și carburantul pentru mașini, pentru 12 luni. Asociația este responsabilă pentru funcționarea serviciului „ABILITAXI” și face eforturi pentru a găsi surse de finanțare pentru ca acest serviciu să continue și după terminarea proiectului pilot de 12 luni finanțat de către Primăria Capitalei, după cum afirmă reprezentanta asociației Alina Cocuti.