Ascultă Radio București FM Live

Jurjak: “Muzica mea este comestibilă, nu comercială”

Articol de , 15 octombrie 2018, 10:34

Săptămâna a început acustic cu Mister Jurjak, cel care a dat ”Bună dimineața, București!” cu noul single, “În gol”. Răzvan și Marius au aflat detalii despre noul său album pe care urmează să îl lanseze, dar și despre planurile celui care, de-a lungul timpului, a făcut o adevărată călătorie prin stilurile muzicale.

“Am luat-o pe drumul pe care l-am văzut în față. Era drept și am ajuns la al doilea album, la 2 ani de la Lemon Blues. Marți îl lansez pe cel de-al doilea, Blues Berry. După o călătorie prin mai multe stiluri acum este muzica alternativă, cu elemente de blues, folk, rock și asta pentru că amestecătura de ingrediente mă diferențiază de ceilalți. Acest album e puțin mai sensibil, avem și elemente acustice. E mai puțin acrișor.”

Jurjak simte că acum lumea e din ce în ce mai deschisă în materie de muzică. “Au apărut multe trupe noi, se cântă foarte bine.” Cât despre ceea ce cânta el, artistul spune: “Muzica mea este comestibilă, nu comercială.”

Dacă vrei să afli traseul său până în prezent, pentru ce film a fost nominalizat la capitolul coloană sonoră, unde a filmat cel mai recent videoclip sau cum îi vine inspirația, vezi VIDEO

Jurjak a decis ca muzica lui orchestrală să primească versuri fără a planifica acest lucru. “Aveam ceva poezii scrise, niște negative și …am zis să le unesc. Așa a ieșit “Șoapte”. Mi-a plăcut ce a ieșit și am continuat.”

În acest moment este ocupat cu lansarea noului album și are în plan să filmeze și 3 noi videoclipuri. “Acum am pregătit lansarea, am fost în studio. De mâine intrăm în sala de repetiții. Pentru lansare vom face show, vom cânta cu poftă și mai avem și invitați.”

Vezi aici arhiva emisiunii ”Bună dimineața, București!”.

Credit Foto: Cosmin Boroiu

Actualitate joi, 8 mai 2025, 20:33

Euro a stabilit un nou nivel record!

Pentru a treia zi la rând, euro a stabilit un nou nivel record în cotația oficială a Băncii Naționale a României. Moneda europeană valorează...

Euro a stabilit un nou nivel record!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 20:11

Jaqueline Cristian s-a calificat în turul al treilea la Roma!

Jaqueline Cristian, locul 74 WTA, a învins-o pe sportiva kazahă Iulia Putințeva, locul 29 WTA, și s-a calificat în turul al treilea al turneului...

Jaqueline Cristian s-a calificat în turul al treilea la Roma!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 19:50

Mai multă mișcare pentru copiii din București!

Primăria Municipiului București, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – lansează proiectul „Sport în...

Mai multă mișcare pentru copiii din București!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 19:22

VIDEO: Fum alb la Vatican! A fost ales un nou papă!

UPDATE: Americanul Robert Francis Prevost a fost ales al 267-lea Papă al Bisericii Catolice. Numele ales de acesta este Leon al XIV-lea. El este...

VIDEO: Fum alb la Vatican! A fost ales un nou papă!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 18:15

Cod galben de vreme instabilă, în jumătatea de sud a țării, inclusiv la București!

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de vreme instabilă, valabil pentru jumătatea de sud a țării, inclusiv la...

Cod galben de vreme instabilă, în jumătatea de sud a țării, inclusiv la București!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 17:37

AUTOR, cel mai mare târg de bijuterii din Europa de Est, revine la București!

Peste 70 de designeri de top din 25 de țări de pe 3 continente se reunesc la cea de-a 22-a ediție a Târgului Internațional de Bijuterie...

AUTOR, cel mai mare târg de bijuterii din Europa de Est, revine la București!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 17:19

Soluții pentru digitalizarea Sectorului 1!

Primăria Sectorului 1 și Universitatea București au organizat cea de-a 5-a ediție a competiției studențești „România fără dosar”. De...

Soluții pentru digitalizarea Sectorului 1!
Actualitate joi, 8 mai 2025, 16:18

AutoFEST 2025 Politehnica București – inovație, industrie și viitorul mobilității

Între 16–18 mai, AutoFEST 2025 aduce la Politehnica București cele mai noi tehnologii și idei din sectorul auto, alături de profesioniști,...

AutoFEST 2025 Politehnica București – inovație, industrie și viitorul mobilității