Flashmob împotriva traficului de persoane
Articol de Stefania Grigore, 16 octombrie 2018, 10:55
Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (A.N.T.I.P.), Compania Națională Aeroporturi București (C.N.A.B.) şi Poliţia Locală a Sectorului 2 au organizat luni, 15 octombrie, în incinta Aeroportului Henri Coandă Otopeni o acţiune preventivă de tip flashmob.
Activitatea s-a adresat pasagerilor aflaţi în aeroport şi şi-a propus să atragă atenţia cu privire la traficul de persoane şi la necesitatea unei implicări sociale active în lupta împotriva acestui fenomen.
Evenimentul a fost desfăşurat cu sprijinul a 30 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Ferdinand I din Bucureşti, care au expus desene şi imagini conţinând mesaje antitrafic. Tot cu acest prilej, au fost diseminate materiale informativ-preventive şi au fost transmise publicului sfaturi şi informaţii utile privind traficul de persoane.
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.
În prezent, A.N.T.I.P. implementează împreună cu diverşi parteneri guvernamentali şi neguvernamentali următoarele campanii naţionale de prevenire a traficului de persoane:
- Campania naţională de informare şi prevenire a traficului de persoane “SĂPTĂMÂNA PREVENIRII TRAFICULUI DE PERSOANE”, o serie de evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie, se derulează în perioada 15 – 21 octombrie 2018,;
- Campania naţională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă „CUNOAŞTE-ŢI DREPTURILE! RESPECTĂ-ŢI OBLIGAŢIILE;
- Campania naţională de prevenire a traficului de minori “INFORMEAZĂ-TE PENTRU A FI PROTEJAT!”;
- Campania naţională de prevenire a traficului de persoane în vederea exploatării prin muncă “MUNCEŞTE ÎN STRĂINĂTATE ÎN SIGURANŢĂ!”
Sursa: Primaria Sectorului 2 – Politia Locala