Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, in vizita oficiala la Tokyo
Articol de Marga Tudor, 21 octombrie 2018, 20:39
Vizita oficiala a Primarului General, Gabriela Firea, in capitala Japoniei, va avea loc in perioada 22- 27 octombrie.
Edilul va avea intrevederi cu inalti oficiali japonezi, impreuna cu care va aborda teme precum managementul traficului, smart-city, planificare urbana, reducerea riscului seismic, modernizarea sistemului de alimentare cu energie termica, dezvoltarea programului “Energie Verde pentru spitale”, dar si proiecte comune in domeniul educatiei.
Tot in aceasta perioada, Edilul-sef va avea o intrevedere si cu reprezentantii companiei japoneze cu care Municipalitatea a semnat la sfarsitul anului trecut un memorandum in vederea modernizarii sistemului centralizat de alimentare cu energie termica din Bucuresti.
Investitia va fi asigurata dintr-un imprumut acordat de Guvernul Japonez, prin Banca Japoneza pentru Cooperare Internationala in conditii financiare avantajoase.