1000 de kilometrii pentru 100 de ani de România
Articol de Andra Radu, 25 octombrie 2018, 09:09
Brevetul Centenarului României 1918-2018 în ciclismul de anduranţă
Cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, reprezentantul naţional al Randonneurs Mondiaux şi Audax Club Parisien (cele două entităţi care coordonează la nivel mondial tururile din ciclismul de anduranţă) în România, Clubul Randonneurs România şi Asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni, organizează în perioada 25-28 octombrie 2018, Brevetul de 1000 de km – Brevetul Centenarului României 1918-2018.
Aceste tururi de anduranţă, denumite brevete, sunt organizate în Franţa începând din anul 1891, iar, din 2014, au început să fie organizate şi în România sub coordonarea Randonneurs România.
Începând cu anul 2017, Randonneurs România este reprezentată la nivel mondial prin Asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni, care, în perioada 2016-2018, a organizat în România peste 30 de tururi de anduranţă, la care au participat şi au fost omologaţi la nivel mondial aproximativ 2000 de ciclişti români şi străini (din Bulgaria, Ungaria, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Olanda, Franţa, Croaţia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Brazilia) pe distanţele de 200, 300, 400, 600, 1000 şi 1400 de km.
Brevetul de 1000 de km se află la a cea de-a treia ediţie, după cele două din 2016 (la care au participat 22 de ciclişti) şi 2017 (la care au luat startul 56 de ciclişti), fiind precedat în acest an, în luna august de Ultra Brevetul de 1400 de km – Drumul Dunării Randonneur (unde la start s-au prezentat 60 de ciclişti).
Caracteristicile de bază ale acestor brevete de anduranţă sunt următoarele:
- nu sunt organizete ca o competiţie sau un concurs, nefiind clasament, ci reprezintă doar o provocare cu tine însuţi, pentru a-ţi depăşi limitele;
- în general, sunt organizate cu suport logistic minim, fiecare ciclist încercând singur, fără niciun ajutor extern, să finalizeze distanţele stabilite într-un anumit timp limită;
- verificarea parcurgerii traseului de către ciclişti se realizează prin organizarea unor puncte de control, prin care aceştia sunt obligaţi să treacă, fiind luaţi în evidenţă;
- se desfăşoară fără închiderea drumurilor publice sau fără restricţionarea traficului, anduranţa având inclusiv acest dezavantaj, pe lângă celelalte, cum ar fi vremea proastă, lipsa somnului, acumularea oboselii;
- este practic o luptă cu tine însuţi, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales din punct de vedere mental;
- traseele oferă posibilitatea celor care îl parcurg să descopere frumuseţea locurilor prin care trec, la viteza bicicletei.
Brevetul Centenarului României, care va avea startul de Ziua Armatei Române, de la Arcul de Triumf, pe cei 1000 de km, îi va purta pe ciclişti pe următorul itinerariu:
- Bucureşti (Arcul de Triumf) – Titu – Găeşti – Piteşti – Curtea de Argeş (Catedrala Regală) – Râmnicu Vâlcea – Horezu – Târgu Jiu (Coloana Infinitului) – Bumbeşti-Jiu – Petroşani – Haţeg – Călan – Simeria – Deva – Brad – Ţebea (Mormântul lui Avram Iancu) – Abrud – Zlatna – Alba Iulia (Cetatea Marii Uniri) – Galţiu (Satul lui Emanoil Samoilă Mârza – „fotograful Marii Uniri”) – Blaj (Câmpia Libertăţii) – Copşa Mică – Mediaş – Sighişoara (Statuia lui Vlad Ţepeş din Cetatea Medievală) – Saschiz – Rupea – Feldioara – Braşov (Muzeul „Prima Şcoală Românească”) – Predeal – Buşteni – Azuga – Sinaia (Castelul Peleş) – Breaza – Mogoşoaia – Bucureşti (Arcul de Triumf).
Cicliştii de anduranţă, care vor purta Tricolorul României pe cei 1000 de km, ducând mesajul de unire de la Bucureşti la Alba Iulia şi înapoi, se vor putea astfel bucura de sprijinul oferit după zecile şi sutele de km parcurşi în ziua respectivă, având un real şi binevenit suport pentru a continua şi a termina turul în timpul limită stabilit de 75 de ore.
Prin acest eveniment, la care sunt aşteptaţi să participe şi ciclişti din afara ţării, pe lângă aniversarea Centenarului Unirii, are şi rolul de a promova frumuseţile locurilor şi ospitalitatea oamenilor din România.
”Ne dorim ca acest tur de anduranţă să devină o tradiţie similar celor care se desfăşoară de zeci de ani în Franţa, Marea Britaniei, Italia, unde membrii comunităţilor aflate pe traseul acestor tururi îi întâmpină pe ciclişti cu multă simpatie şi cu masa întinsă, zi şi noapte, în timp ce aceştia pedalează peste 1000 de km, aproape în regim non-stop”, spun membrii Asociației Adevărații VeloPrieteni.