Bon Jovi revine la București
Articol de Alina Neagu, 29 octombrie 2018, 12:52
Trupa Bon Jovi va concerta pe 21 iulie 2019 în Piața Constituției din București.
Biletele se pun în vânzare astăzi, pe eventim.ro.
Preţurile sunt cuprinse între 230 de lei şi 2.445,65 de lei (Ultimate VIP Experience Package). Un număr limitat de bilete va fi la preţ promoţional de 190 de lei şi 230 de lei.
Concertul face parte din turneul „This House Is Not For Sale”.
Trupa va sosi la București în formula: Jon Bon Jovi, voce și chitară, David Bryan, clape, Tico Torres, baterie, basistul Hugh McDonald, coproducătorul John Shanks, plus chitaristul Phil X, care a fost cooptat în turneul din 2013.
Bon Jovi a mai venit în România în urmă cu 7 ani.