Se scumpește pâinea!
Articol de Alina Neagu, 2 noiembrie 2018, 12:21
De luna aceasta, pâinea se va scumpi cu câteva procente!
Preşedintele ROMPAN, Aurel Popescu, a precizat că majorarea survine pe fondul creșterii tarifelor la electricitate și gaze naturale, dar şi al costurilor cu materia primă şi forţa de muncă.
În prezent, o franzelă costă, în medie, 1 leu și 30 de bani, iar după majorare va fi 1 leu și 50 de bani.
În comparaţie cu ţări precum Germania, Franţa sau Italia, preţul pâinii în România este de aproape trei ori mai mic.
Consumul de pâine din țara noastră este de peste 80 kilograme pe cap de locuitor pe an.