Bine de citit: „Ce dacă”

Articol de razvanursuleanu, 5 noiembrie 2018, 09:23

Din seara aceea, țin minte doar că pe barman îl chema Claudiu și că mi-a adus un suport lung de lemn pe care erau aliniate o mulțime de shots. Dacă sunteți ca mine și nu le aveți cu băutura, shots sunt niște păhărele în care se află amestecuri de băuturi foarte tari, de diferite culori. Claudiu a făcut cinste.

Am început să le beau încet, unul câte unul. Mai întâi a fost verde și cu gust de lămâie, apoi portocaliu, rază de soare cu mult zahăr, pe urmă albastru cu o feliuță de ceva delicios, următorul alb și care mi-a explodat în cap, încă unul verde, pe urmă galben… Le savuram cu răbdare, le dovedeam fără să mă grăbesc și nu-mi doream decât să nu cumva să ajung la capătul suportului de lemn de la Claudiu.

Și la un moment dat, nu mai știu când, păhărelele au preluat controlul.

La fel, chiar la fel și cu cartea „Ce dacă” a lui Alexander Hausvater. Povestiri scurte, shots cu litere și cuvinte, și din astea chiar mai băusem, am crezut că pot să le citesc întruna fără să mă opresc. Nu am reușit. Citeam două sau trei povestiri, rareori patru, și trebuia să stau o vreme, pentru că nu pot asculta cinci albume Creedence într-o singură seară, nu pot vizita cinci muzee în aceeași zi, trebuie să zăbovesc puțin, să se așeze lucrurile, să-mi priască, să-mi fac siesta, e aiurea să le suprapun forțat, amestec culorile și esențele, stric totul.

Despre povestiri nu povestesc, e ca și cum aș începe să beau din paharele voastre fără să fiu invitat, le stric gustul și echilibrul aromelor, dar pot să vă spun cum se termină cartea. După ultima povestire nu mai urmează nimic, cartea e gata, și aici este doar vina autorului, pentru că m-a făcut să cred că suportul pe care stau textele e infinit, la fel cum a fost cel pe care l-am primit de la barmanul Claudiu. Am crezut că în “Ce dacă” o să am la nesfârșit shots din astea colorate cu cuvinte, să beau din ele cât vreau eu.