FOTO: Comoara din Deltă sunt ei!
Articol de Mihaela Ioniță, 18 noiembrie 2018, 16:59
Am asistat astăzi la o altfel de lansare, una la care nu mai marii erau cei importanți, cei aflați în lumina reflectoarelor, ci mai micii, cei pentru care acum a fost pentru prima dată, pentru prima dată când au scris povești despe casa lor și poate pentru prima dată când și-au părăsit casa și au plecat la București.
„Comoara din Deltă” a fost scrisă de copiii din Chilia, Jurilovca, Mahmudia, Mila 23, Crișan, Sulina, Maliuc…
Printre ei s-au strecurat oarecum cu sfială scriitorii Florin Iaru, Andrei Crăciun, Lavinia Braniște, Aurora Liiceanu, Bogdan Răileanu și Cristian Teodorescu.
Inițiatorul și liantul și motorul a fost ca de obicei Ivan Patzaichin, a cărui dragoste pentru Deltă urnește minți și topește suflete.
Și apropo de suflete, sufletul proiectului se numește Alina Jantea.
Nici că se putea un titlu mai potrivit pentru acest volum colectiv decât cel găsit de cea mai mică dintre autori – Comoara din Delta se află într-adevăr între paginile aceste cărți, comoara sunt copiii locului, cei care și-au spus poveștile pentru noi.
O mică adaugire la final…Noi trebuie doar să nu risipim comoara, s-o păstrăm acasă!