Ascultă Radio București FM Live

Mario Frangoulis în premieră în România

Mario Frangoulis în premieră în România

Articol de bucurestifm, 22 noiembrie 2018, 11:04

Tenorul Mario Frangoulis cântă în premieră în România la Sala Palatului anul viitor, pe 20 aprilie, într-un concert extraordinar alături de Orchestra Simfonică București. Din concert nu vor lipsi piese celebre precum Hijo de la LunaNights in White Satin (Notte di Luce) sau Vincero Perdero

Un tenor fabulos, cu un registru vocal impresionant și o tehnică excelentă, un artist clasic crossover care se bucură de un fenomenal succes pe întreg mapamondul, cu 19 albume în palmares și peste 7 milioane de copii vândute în întreaga lume, Mario Frangoulis calcă pe urmele granzilor: “Andrea Boceli, move over!”, titrează Daily News, în timp CNN recunoaște că „lumea lui Frangoulis este distilată până la sunet pur, doar voce”. Combină clasicul cu contemporanul, amestecând cu ușurință opera cu pop, rock, folk, soul sau world music, a împărțit scena cu monștri sacri precum Sarah Brightman, Placido Domingo, Montserrat Caballe, José Carreras, Liu Huan, Lara Fabian, Klaus Meine sau Angela Gheorghiu și a cântat cu cele mai bune orchestre ale lumii, de la Boston Pops la Chicago Symphony, Filarmonica din Tokyo, Opera Novaya din Moscova, Royal Simphony Orchestra sau Orchestra Filarmonică din Londra.

Născut în Africa și crescut în Grecia, Mario Frangoulis a studiat în Marea Britanie, la Londra. Era încă elev la London’s Guildhall School of Music când Sir Andrew Lloyd Webber l-a distribuit în rolul lui Raoul din „Fantoma de la Operă”, performanță ce i-a adus aplauzele publicului și laudele criticilor. Și-a descoperit înclinația către operă odată cu spectacolul „The King and I” de Rodger și Hammerstein, alături de legendara soprană americană Barbara Cook și Orchestra BBC sub bagheta lui Wally Harper. A urmat câștigarea bursei Maria Callas și a concursului Pavarotti, care i-au deschis drumul spre Italia pentru a studia cu tenorul Carlo Bergonzi. La Roma a avut ocazia să-l cunoască și să-l impresioneze profund pe Nicole Rescigno, dirijorul favorit al Mariei Callas, căruia i-a devenit student. Și nu doar lui, ci și aclamatului Alfredo Kraus, considerat de specialiști drept unul dintre cei mai buni tenori de la sfârșitul secolului XX, un veritabil reprezentant al generației de aur alături de Enrico Caruso, Franco Corelli, Mario del Monaco sau Luciano Pavarotti. Mario Frangoulis a fost singurul elev privat pe care Kraus l-a acceptat vreodată.

A continuat să-și cultive talentul la faimoasa școală de muzică Juilliard din New York, studiind cu soprana Dodi Protero sub îndrumarea lui Marilyn Horne. Cariera sa a decolat spectaculos însă abia după ce a ajuns în atenția lui Peter Gelb, șeful casei de discuri Sony Classical, actualmente director artistic al Metropolitan Opera din New York. De-atunci și până acum, Mario a lansat nu mai puțin de 19 albume și a vândut impresionanta cifră de 7 milioane de copii în întreaga lume. A început în 2002 cu albumul “Sometimes I Dream”, urmat la patru ani distanță de „Follow Your Heart”. Ambele discuri l-au propulsat pe primele poziții în clasamentul Billboard al celor mai buni artiști de clasic crossover din întreaga lume (# 2 și # 3, în imediata vecinătate a unor nume precum Andrea Bocelli și Josh Groban timp de peste 50 de săptămâni). Este în mod constant plasat în primele 10 locuri în topurile internaționale, iar în 2011 a fost votat Best Male Classical Crossover Artist, o recunoaștere globală pe deplin meritată.

De-a lungul carierei sale, Mario și-a folosit atât talentul ca solist, cât și ca actor: de la Tony din „West Side Story” la La Scala din Milano (ales dintre mii de concurenți) la Alfred Drake în muzicalul „Kiss Me Kate” al lui Cole Porters.  Varietatea registrelor stilistice pe care le acoperă nu se oprește aici: a intepretat piesa “So In Love” în filmul „De Lovely” alături de pop icon-ul Lara Fabian, a readus la viață tragedii antice grecești cu roluri epice precum Dionysus, Achilles (în timpul Jocurilor Olimpice de la Atena din 2004) și a ridicat în picioare publicul în amfiteatre legendare precum teatrul antic Epidaurus din Grecia (monument UNESCO) sau teatrul Pergamon din Turcia cu interpretarea lui Prometeu.

În 2012, la invitația lui Robin Gibb (The Be Gees) Mario înregistează “Daybreak”, ultima piesă pe care Robin a scris-o vreodată,  parte a compoziției „Titanic Requiem”. Un an mai târziu, Mario a interpretat această piesă în memoria lui Gibb, într-un concert emoționant alături de istorica orchestră Boston Pops difuzat de televiziunea publică americană. Transmisiunea a înregistrat o audiență uriașă, de peste 50 de milioane de gospodării în America și Canada.

În 2016, Mario Frangoulis străbate Asia în turneu cu Sarah Brightman – 24 de concerte în Japonia, Coreea de Sud, China și Taiwan. 2017 a marcat lansarea albumului său „Ark”, cu duete grecești, și turnee în 25 de orașe din Grecia și Cipru, culminând cu un concert fabulos la Acropolis alături de Angela Gheorghiu. Începutul lui 2018 îl găsește în studio, pregătind un nou album în limba greacă, cu piese semnate chiar de el.

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!
Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:58

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj pentru bucureșteni, înaintea referendumului local de duminică, 24 noiembrie....

Mesaj pentru bucureșteni, înainte de referendum!
A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:09

A murit Marius Bațu

Cântărețul de muzică folk, cunoscut pentru activitatea in cadrul trupei Pasărea Colibri, a decedat la vârsta de 65 de ani. Artistul, care a...

A murit Marius Bațu
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:38

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!

Jucătoarea română de etnie maghiară, Bernadette Szocs, a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor la tenis de masă! Szocs s-a oprit...

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 11:13

A doua zi de alegeri în diaspora!

Este a doua zi de alegeri în diaspora. Românii din străinătate își pot alege președintele astăzi sau duminică şi pot vota la orice secţie...

A doua zi de alegeri în diaspora!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:46

Circulație în condiții de iarnă pe 13 drumuri din țară!

Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că, în această dimineață, sunt semnalate precipitații sub formă de ninsoare. Ca urmare,...

Circulație în condiții de iarnă pe 13 drumuri din țară!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:33

Salvamontiştii avertizează asupra posibilităţii declanşării de avalanşe

Salvamontiştii prahoveni avertizează asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul...

Salvamontiştii avertizează asupra posibilităţii declanşării de avalanşe