Ascultă Radio București FM Live

Fraudă de peste 40 de milioane de euro la metroul din Drumul Taberei?!

Fraudă de peste 40 de milioane de euro la metroul din Drumul Taberei?!

Articol de Mircea Apostolescu, 28 noiembrie 2018, 10:27

Corpul de Control al ministrului transporturilor, Lucian Șova, a efectuat verificări la Metrorex, vizând respectarea prevederilor legale și contractuale în derularea contractului de proiectare și execuție a Magistralei 5 de metrou, Drumul Taberei- Pantelimon. Tronson 1. Drumul Taberei-Universitate. Secțiunea Râul Doamnei- Hașdeu (Opera) – Structura de rezistență (“Proiectul”).

Verificările au fost efectuate în perioada 22-31 august 2018, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

În urma controlului au fost constatate deficiențe în implementarea proiectului care au condus la întârzieri în derularea contractului, dar și la suplimentarea costurilor pentru Metrorex.

De asemenea, tot în urma controlului efectuat, rezultă indicii cu privire la existența unor nereguli și/sau posibile fraude în implementarea Proiectului, așa cum sunt ele definite în Ordonanța de Urgență nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Raportul arată că valoarea contractului a fost subestimată la lansarea procedurii de achiziție iar, în derulare, au intervenit majorări substanțiale ale valorii acestuia, informații ce reprezintă indicii de fraudă.

În urma analizării modului în care a fost pregătită și derulată licitația publică și a modului de stabilire a termenilor contractuali și implementarea contractului, s-a constatat generarea de costuri suplimentare de către autoritatea contractantă în favoarea executantului în valoare de peste 188 milioane lei (40,3 milioane euro).

Având în vedere prevederile legale, precum și faptul că proiectul este finanțat din fonduri ale Uniunii Europene, organele de control consideră necesară sesizarea Departamentului pentru lupta Antifraudă – OLAF, pentru cercetare și luarea măsurilor.

Totodată, membrii Consiliului de Administrație al Metrorex precum și conducerea societății, vor analiza constatările și concluziile raportului Corpului de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, și vor dispune măsurile legale pentru stabilirea, cercetarea și sancționarea, după caz, a personalului responsabil pentru deficiențele constatate.

Aceste indicii de fraudă și anchetele ce vor urma, deoarece Corpul de Control al ministrului Șova și-a înaintat raportul către organele de cercetare, ar putea amâna finalizarea lucrărilor la primul tronson al M5, care tocmai păreau în pragul deblocării odată cu decizia Curții de Apel București, care respingea contestația companiei Siemens la procedura de achiziție publică pentru automatizările metroului spre Drumul Taberei.

Licitațiile pentru selectarea unui constructor care să realizeze linia de metrou spre Drumul Taberei, au început încă din 2008. Trei ani mai târziu, în 2011, o asociere de constructori condusă de către compania Astaldi începea, propriu-zis, lucrările, programate să dureze cel mult 4 ani.

Cu toate acestea, linia de metrou n-a fost finalizată la termenul stabilit, anul 2015. Finalizarea lucrărilor a fost amânată mai întâi pentru 2016 și, apoi, din nou, cu încă un an, astfel că în 2017 linia ar fi urmat să fie inaugurată. Acest lucru însă nu s-a întâmplat.

Pe 30 mai 2017, Metrorex a lansat o licitație pentru a alege societatea care urma să realizeze, la un preț de circa 121 de milioane de lei, sistemul de automatizare și protecție pentru noua linia de metrou.

În cursa pentru obținerea contractului s-au înscris două companii importante din industria feroviară, Siemens și Alstom. În faza de evaluare tehnică a documentației depuse, Siemens a fost descalificată.

În consecință, nemulțumită de această decizie, pe 17 decembrie 2017, Siemens a contestat descalificarea la Tribunalul București. În aceste condiții – cu toate că Alstom a fost declarată câștigătoare a contractului, nu a putut nici să semneze cu Metrorex și, desigur, nici să înceapă lucrările, din cauza acțiunilor în justiție întreprinse de Siemens.

Tribunalul București a respins contestația depusă de către Siemens. Compania a făcut, însă, recurs în iunie 2018. Pe 20 august, instanța a respins din nou solicitarea Siemens. Compania a atacat, însă, din nou decizia. Joi,15 noiembrie, Curtea de Apel București a respins, însă, prin decizie definitivă, recursul Siemens.

În urma deciziei definitive a Curții de Apel București, Metrorex și Astom păreau cu un pas mai aproape de semnarea contractului și de începerea lucrărilor.

Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, declara, în luna septembrie, că doar acțiunile din justiție instrumentate de către Siemens mai țineau pe loc finalizarea lucrărilor la Magistrala 5. Odată rezolvată aceasta problemă – susținea atunci ministrul – lucrările ar trebui să se finalizeze până la sfârșitul lui 2018, urmând ca, din ianuarie, să înceapă probele trenurilor, fără călători. Una peste alta, susținea, atunci, Șova, Magistrala 5 ar trebuit să fie gata în luna martie a anului 2019.

Acum, nimic nu mai pare sigur …

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 19:29

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Producția ”Bird” este o dramă cu James Nelson-Joyce, Barry Keoghan, Jasmine Jobson si Franz Rogowski. Bailey are 12 ani şi locuiește ilegal...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:54

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord

„Constructorul român a avansat cu lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură de pe acest lot, construită într-o arie...

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Vremea se va menține caldă și frumoasă
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:14

Vremea se va menține caldă și frumoasă

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -5…-3 grade. Mâine, vremea se...

Vremea se va menține caldă și frumoasă
Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:00

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut

Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. „În 2024, CMPB a...

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 17:38

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze

„Ne aflăm în prim sezon al virozelor. Dacă săptămâna trecută aveam circa 45.000 de cazuri de viroze sanitare, în raportarea din această...

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:46

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO

Cealaltă jumătate Morandi, artistul și producătorul Marius Moga, a vorbit într-o scurtă intervenție telefonică despre planurile din anul...

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:26

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO

Concret, proiectul vizează modernizarea și reabilitarea punctelor termice Ramuri Tei și Fundeni 2 din Sectorul 2 al Capitalei. O componentă...

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:11

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO

Test ratat pentru compania SpaceX a lui Elon Musk. Din pacate naveta Starship a explodat la câteva minute de la decolare, deasupra Insulelor...

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO