Se pregătește o nouă extragere a bonurilor fiscale!
Articol de , 15 decembrie 2018, 16:29
La noua extragere vor fi luate în calcul bonurile din luna noiembrie.
Fondul de premiere este de 1 milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape.
Mâine, în prima etapă, vor fi extrase bilele care vor determina ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare, iar luni, în etapa a doua, vor fi extrase trei bile pentru determinarea bonurilor câștigătoare.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile Ministerului Finanțelor, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Loteriei Române.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.