Pensiile, inca un motiv de disputa politica
Articol de , 20 decembrie 2018, 16:20
Camera Deputaților a votat ieri Legea pensiilor. Au fost 193 de voturi pentru şi 1 împotrivă. Camera Deputaților este for decizional în cazul acestei legi, astfel că proiectul merge la promulgare.
Votul covarsitor pentru aprobare nu inseamna, insa, ca si opozitia este de acord cu ce s-a decis; dimpotriva, Opoziţia ameninţă că va ataca legea la Curtea Constitutionala.
Ce spune legea
Creșteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021, astfel: 2019 – 1.265 de lei, 2020 – 1.775 de lei, 2021 – 1.875 de lei.
Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie.
Nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menține suma în plată.
Nu este modificată vârsta standard de pensionare, care ramane la 65 a ani pentru barbate si 63 de ani pentru femei, nici stagiul minim de cotizare de 15 ani, și nici cel complet 35 de ani.
In plus, legea prevede și debirocratizarea și accesul online la informațiile despre propriile contribuții. ANAF va transmite către Casa Națională de Pensii Publice sumele datorate și plătite pentru fiecare salariat iar Cetățenii se vor putea informa de pe site-ul Casei cu privire la stagiul de cotizare realizat, venitul obținut și sumele achitate drept contribuții.
În cazul în care vor constata că angajatorii nu le achită contribuțiile vor putea sesiza organele abilitate.
Alte modificari
Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut 3 copii pe care i-au crescut până la vârsta de 16 ani, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu 6 ani.
Începând cu al 4-lea copil se adaugă câte 1 an în plus, pentru fiecare copil
In plus, cei care au muncit desi erau handicapati, vor avea stagiul complet de cotizare redus la 15 ani.
La stabilirea cuantumului pensiei se vor luain calcul toti banii castigati, nu doar salariul, adica se vor lua in calcul si sporurile, si acordul global, si al 13-lea salariu, si orele suplimentare, primele, premiile și alte bonusuri.
La vechimea in munca se iau in calcul se perioadale in care a fost facut stagiul militar, perioada de facultate, masterat si doctorat.
Ce spune opozitia
In primul rand opozitia afirma ca legea va intra in vigoare de-abia in 2021, deci promisiunile nerealiste si nesustenabile de catre bugetul de stat asumate de actualul guvern vor trebuie aplicate doar de viitorul guvern.
Drept exemplum de nesustenabilitate opozitia invoca fasptul ca prin Ordonata de ugenta guvernul a amanat cresterea punctului de pensie la 1265 de lei care era prevazuta initial la 1 ianuarie 2019, pana la 1 septembrie 2019.
Apoi opozitia acuza faptul ca sunt mentinute categoriile de pensii speciale.
La randul sau, Coaliția pentru Dezvoltarea României, care reprezintă peste 54.000 de companii, consideră, că proiectul noii legi a pensiilor, care aproape dublează cheltuielile publice cu pensiile până în 2021, respectiv le crește cu peste 130% până în 2022, nu este sustenabil.
CDR reclama faptul ca dublarea cheltuielor României cu pensiile publice nu este însoțita si de măsuri de creștere a veniturilor publice.
FleetMaster, Soluția completă pentru planificare și optimizare rute, te ține informat și îți prezintă zilnic pe 98,3 FM rubrica „Strada de business”!