Consilierii locali ai Sectorului 4 au adoptat Regulamentul privind gestionarea parcărilor publice ale Autorității Locale.
Acest regulament include și tarifele ce se vor percepe pentru locurile de parcare.
„Primăria Sectorului 4 este prima autoritate locală din București care administrează parcări de utilitate publică realizate prin investiții proprii, atât pe bulevardele preluate în administrare de la Primăria Capitalei, cât și în diferite zone, ca obiective de sine stătătoare”, a declarat Ioan Gâf-Deac, city-managerul Sectorului 4.
În Sectorul 4, există, acum, parcajele închise cu barieră, parcajele în spic și cele park&ride.
Pentru toate tipurile de parcări, intervalul orar va fi de 2 ore, iar tariful pentru 2 ore va fi de 1 leu, indiferent dacă parcarea se află în centru sau la periferia sectorului, spune Gâf-Deac.
În parcările park&ride, cum este cea de la stația de metrou IMGB, tariful este de 3 lei, pentru întregul interval 07:00-19:00.
După ora 19:00, tariful va fi de 3 lei pe oră.
Acest plan tarifar este conceput pentru a descuraja ocuparea parcărilor park&ride în alte scopuri, ca parcare de reședință, pentru ca acestea să fie disponibile pentru cei care vin dimineața cu mașinile din afara Bucureștiului și vor să își continue drumul spre centru cu metroul, explică Gâf-Deac.
City-managerul Sectorului 4 mai spune că în anumite parcaje vor fi disponibile și abonamente pentru riverani.
Tariful unui astfel de abonament va fi de 20 de lei lunar pentru persoanele fizice și de 40 de lei pe lună pentru persoanele juridice.
Astfel, o persoană care deține un loc de parcare de reședință va putea avea și un loc de parcare la destinație, acolo unde lucrează.
CFR Cluj nu pierde pe teren propriu din septembrie 2024 încoace, după rezultatul pozitiv din prima etapă din play-off: revenire „cu ghinion” pentru Dinamo între primele șase echipe din Superligă
CFR Cluj a primit vizita celor de la Dinamo București în prima etapă din play-off-ul din acest sezon din Superligă, într-un meci care a contat...