Protest la Ateneu, la preluarea președinției UE!?
Articol de Mircea Apostolescu, 9 ianuarie 2019, 15:25
Organizațiile „Rezist”, „Corupția Ucide” și „Inițiativa România” au notificat Primăria Capitalei cu privire la organizarea unui miting ”Vrem Europa, nu dictatură” care va avea loc mâine, începând cu ora 19:00, în fața Ateneului Român.
Mitingul va fi organizat în momentul în care la Ateneu are loc ceremonia de preluare a președinției rotative a Uniunii Europene de către România, în prezența înalților oficiali europeni.
Cristian Dide, președintele Asociației „Evoluție în Instituție” spune că Primăria Capitalei nu va autoriza mitingul, așa cum a făcut-o de fiecare dată, însă protestatarii se vor întâlni în baza prevederilor CEDO care protejează dreptul la liberă exprimare.
La rândul său, viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, a declarat că legea nu permite organizarea a două manifestări în același loc, având în vedere că în data de 4 ianuarie s-a primit o solicitare din partea Ministerului Afacerilor de Externe pentru zona cuprinsă de Ateneul Român – Athene Palace Hilton și Palatul Regal. Mai mult decât atât, Bădulescu susține că statutul unor membrii ai Comisiei Europene, executivul european, este unul special care presupune măsuri suplimentare de securitate
Organizațiile „Rezist” și „Corupția Ucide” au mai depus și o solicitare pentru Piața Victoriei, pentru data de 11 ianuarie, începând cu ora 10:00, urmând ca, și în acest caz, Comisia de Ordine Publică de la Primăria Capitalei să se pronunțe asupra aprobării acestei adunări publice.