Sorana Cîrstea şi Jelena Ostapenko, eliminate de la Australian Open
Articol de Andra Radu, 18 ianuarie 2019, 12:21
Perechea alcătuită din Sorana Cîrstea şi Jelena Ostapenko a fost învinsă de cuplul Andreja Klepac/Maria Jose Martinez Sanchez cu 7-5, 6-3, în runda a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open.
Favoritele numărul cinci s-au impus după o oră și 25 de minute de joc.
Sorana Cîrstea şi Jelena Ostapenko vor primi un cec de 32.500 dolari australieni şi 130 de puncte WTA la dublu.