VIDEO: De la flacăra violet la codul violet!
Articol de dianamatei, 21 ianuarie 2019, 17:00
În ultimii ani, schimbările climatice ne dau peste cap întreaga existență cotidiană. Cod de ploi, de vânt, de ninsori, avertizări și atenționări. De cele mai multe ori, sunt spuse cu precizie și ne pun în gardă.
Să ne uităm la codul violet din Germania, care se pare, totuși, n-a fost instituit prima oară. Pe de altă parte, însă, specialiștii spun că, dacă strigăm de prea multe ori ” lupul”, chiar vom fi luați prin surprindere.
Alertele nu fac, de multe ori, decât să ne sperie fără sens.
Suntem o țară cu 4 anotimpuri unde „iarna-i grea, omătu-i mare”. Nici încălzirea globală nu se lasă mai prejos. Ea există, cu siguranță, însă asta nu înseamnă că o să ne topim în câțiva ani. Ci doar vor fi dezechilibre majore, care, într-adevăr, ne vor afecta.
Cu noi sau fără noi, planeta se încălzește, oricum. Noi nu facem decât să grăbim procesul.
Fără a fi vreo surpriză, însă, din partea ei, planeta se apără. În detrimentul nostru!
Specialistul nostru, meteorologul Meda Andrei, a venit, astăzi, În Comunitate, să ne vorbească despre schimbările climatice și prognozele meteo de la noi.