Stefanos Tsitsipas s-a calificat în prima lui semifinală de Mare Şlem, la Australian Open
Articol de Stefania Grigore, 22 ianuarie 2019, 10:03
Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas s-a calificat, marţi, la Melbourne, în prima lui semifinală de Mare Şlem, la Australian Open, după ce l-a învins pe spaniolul Roberto Bautista Agut in patru seturi, cu 7-5, 4-6, 6-4, 7-6 (7/2).
Tsitsipas s-a impus după trei ore şi 15 minute, timp în care a reuşit 22 de aşi.
Grecul, se va bate pentru un loc în finală cu spaniolul Rafael Nadal, numărul doi mondial, sau cu tânărul american Frances Tiafoe (39 ATP).
În celelalte două sferturi de finală Novak Djokovic îl va întâlni pe japonezul Kei Nishikori, iar canadianul Milos Raonic va da piept cu francezul Lucas Pouille.