Cinema, muzică, şi alte evenimente din Bucureşti de astăzi, 1 februarie
Articol de , 1 februarie 2019, 15:14
CINEMA
La Cinemateca Eforie, în ciclul Seara de Oscar, de la ora 19:00 este proiectată drama romantică britanică „Brief Encounter / Scurtă întâlnire”, adaptare după Noël Coward regizată în 1945 de David Lean, cu: Celia Johnson, Trevor Howard, Stanley Holloway, Joyce Carey, Cyril Raymond.
MUZICĂ
* Gabriel Croitoru, care cântă pe vioara lui Enescu, şi violoncelistul Răzvan Suma interpretează la Sala Radio, împreună cu Orchestra Naţională Radio, Dublul concert în la pentru vioară, violoncel şi orchestră compus de Johannes Brahms, în cadrul concertului dirijat, de la ora 19:00, de Noam Zur, ce mai are în program lucrarea „Cries from earth to heaven” de Şerban Nichifor şi Preludiile de Debussy-Zur.
* Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, susţin, de la ora 19:00, la Ateneul Român al doilea concert săptămânal sub bagheta dirijorului Jonathan Berman, având în program: „Preludiu şi moartea Isoldei” şi „Murmurul pădurii din Siegfried” de Richard Wagner; Suita Concertino pentru fagot şi orchestră de Ermanno Wolf-Ferrari – solist Adrian Jojatu; Nocturne de Claude Debussy.
* Moonlight Breakfast susține un concert în Quantic Club, în deschiderea căruia, de la ora 20:00, cântă We Singing Colors.
* În Clubul Ţăranului, de la ora 21:00 începe un concert Foxy Lady Band feat. Güneş Şensoy.
* De la ora 22:30, solistul şi compozitorul Adrian Sînă cântă, în premieră, în Hard Rock Café, alături de Akcent, într-un concert ce marchează 20 de ani de la lansarea trupei.
* Maria Buză susţine un concert împreună cu Taraful George Pătraşcu, de la ora 23:15, în Berăria H.
OPERĂ
De la ora 18:30, la Opera Naţională are loc o reprezentaţie în limba italiană cu „Bal mascat” de Giuseppe Verdi în regia lui Grischa Asagaroff din Germania şi cu o scenografie concepută de italianul Luigi Perego. În distribuţie: Daniel Magdal, Bianca Mărgean, Nikola Mijailovic, Sorana Negrea, Veronica Anuşca, Filip Panait, Iustinian Zetea. Cu participarea Orchestrei, Corului şi Ansamblului de Balet al Operei Naţionale din Bucureşti. Dirijor: Iurie Florea.