Proiectul bugetului pe 2019 va fi prezentat în ședința de Guvern
Articol de , 8 februarie 2019, 10:18
Proiectul bugetului de stat pe acest an va fi prezentat, astăzi, pentru adoptare în ședinta de Guvern.
Anunțul a fost fãcut de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care a subliniat că documentul prevede creșteri importante de fonduri în investiții, sănătate și educație.
Bugetul a fost ieri și tema unei întâlniri între ministrul Finanțelor și primari, dar discuțiile s-au încheiat fără nici un rezultat.
După ce edilii locali nu au reușit să-l convingă pe șeful de la finanțe să nu transfere cheltuielile sociale la administrația locală, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că speră să convingă Parlamentul că Bucureștiul are nevoie de bani pentru asigurarea serviciilor publice.