Locuințe cu chirie pentru consolidări și victimele violenței domestice!
Articol de Mircea Apostolescu, 26 februarie 2019, 16:44
Consilierii generali ai Capitalei au adoptat, astăzi un proiect de hotărâre care prevede finanţarea de la bugetul local, în limita fondurilor alocate anual, a cheltuielilor pentru plata chiriei la locuinţele de necesitate repartizate persoanelor fizice evacuate din imobilele ce vor fi supuse consolidării, pe durata execuţiei acestor lucrări.
Nu vor primi această finanțare proprietarii care nu au fost de accord cu realizarea lucrărilor de consolidare, cei care s-au opus evacuării sau relocării sau cei care refuză intrarea în locuinţă în vederea efectuării lucrărilor de intervenţie şi la care autorizarea se face cu ajutorul instanţelor judecătoreşti prin ordonanţă preşedenţială, potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură civilă.
Tot astăzi, a fost adoptat un proiect de hotărâre care prevede acordarea a 1.500 de lei pentru plata chiriei lunare, în cazul victimelor violenţei în familie, pe durata reabilitării.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară, la propunerea primarului general, Gabriela Firea care a atras atenția că violenţa în familie este un fenomen ‘îngrijorător’, care ia amploare.