Bijuterii din aur, confiscate de politisti!
Articol de , 3 martie 2019, 12:14
200 de grame de bijuterii de contrabandă, din aur au fost confiscate de poliţiştii de frontieră la Vama Veche.
Marfa a fost introdusă în ţară fără documente legale, informează Garda de Coastă.
Astăzi, poliţiştii au efectuat un control pe sensul de intrare în ţară, asupra pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia-România.
În urma verificărilor au fost descoperite bijuterii din metal galben (brăţări, lanţuri, inele, cercei şi pandantive), susceptibile a fi din aur.
Proprietarul bijuteriilor, un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, nu declarase bunurile şi nici nu avea documente de provenienţă.
Bijuteriile au fost confiscate și urmează sa fie predate în vederea expertizării la Trezoreria Constanţa.