Unul dintre protagoniştii serialului „Beverly Hills, 90210”, a murit!
Articol de bucurestifm, 4 martie 2019, 22:06
Luke Perry, unul dintre protagoniştii serialului „Beverly Hills, 90210”, a murit.
Actorul a fost spitalizat pe 27 februarie la Los Angeles după ce suferise un accident vascular cerebral.
Luke Perry avea 52 de ani şi a murit luni în prezenţa membrilor familiei sale, a confirmat agentul de presă al starului american.
Actorul devenise celebru cu rolul Dylan McKay din „Beverly Hills, 90210”, care a fost difuzat în multe ţări din lumea întreagă în anii ’90.
Serialul a fost un adevărat fenomen în rândul adolescenţilor între anii 1990 şi 2000.
Luke Perry a filmat în ultimele săptămâni la Los Angeles pentru un alt serial „Riverdale”, o producţie inspirată din benzi desenate.
Familia actorului a mulţumit fanilor din toată lumea pentru sprijin şi a cerut ca intimitatea să îi fie respectată în această perioadă de doliu.