Continuă simulările examenului de Bacalaureat
Articol de Stefania Grigore, 19 martie 2019, 09:12
Elevii aparţinând minorităţilor naţionale susţin marţi proba la limba şi literatura maternă din cadrul simulării Bacalaureatului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Următoarea probă, cea obligatorie a profilului, va avea loc miercuri, iar joi – proba la alegere a profilului şi specializării doar pentru elevii claselor a XII-a.
Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a dezvolta temele prevăzute în programa de examen, parcurse până la această dată.
Notele obtinute la simulare vor fi anuntate pe 29 martie si se vor trece în catalog doar la cererea elevilor.
Aproximativ 300.000 de elevi sunt aşteptaţi să participe la simularea examenului de Bacalaureat.
Ieri, la prima probă, elevii au fost îndemnați să dea foaia goală.
Propunerea a venit chiar de la Consiliul Național al Elevilor, care vrea astfel să boicoteze testele programate în această săptămână.