Nelu Barbu: „Nu a fost adoptată nicio ordonanță de urgență care să modifice codurile penale”
Articol de , 3 aprilie 2019, 19:42
Ședința de Guvern s-a încheiat, în urmă cu puțin timp.
Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului, a declarat că nu a fost adoptată nicio ordonanță de urgență care să modifice codurile penale.
Mai mult, întrebat dacă au fost adoptate măsuri care permit revizuirea sentințelor sau care reduc termenele de prescripție, Barbu a negat.
Totuși la această oră, zeci de bucureșteni s-au adunat în Piața Victoriei pentru a protesta față de ordonanțele de urgență în domeniul legislației penale, despre care au apărut informații că ar fi pregătite de Guvern.
Câțiva protestatari au încercat să ocupe o bandă de circulație din fața Guvernului, însă jandarmii i-au trimis înapoi în scuarul din centrul pieței.
Forțele de ordine au instalat garduri de protecție pentru a delimita protestatarii de traficul rutier.